Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Și-a petrecut Crăciunul rătăcit în pădure timp de două zile

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Zeci de polițiști, jandarmi, pompieri  și voluntari au scotocit pădurile din jurul Ocniței, comuna Teaca în prima și a doua zi de Crăciun în cautarea unui localnic  de 50 de ani, dispărut de acasă. Potrivit celui care a dat alerta, un vecin care l-a văzut pentru ultima oară, omul, care avea afecțiuni neuropsihice ar fi intrat în pădure în căutarea unui brad în Ajun de Crăciun și nu s-a mai întors. Pentru că omul locuia singur, alerta dispariției a fost dată abia a doua zi prin 112, în jurul orei 13,00.

Căutările, făcute inclusiv cu 6 ATV-uri ale localnicilor din Teaca, dar și cu câinii de urmărire a Jandarmilor au eșuat duminică și au fost sistate la lăsarea întunericului. Astăzi căutătorii au luat-o de la capăt, în echipele căutare fiind mobilizați aproape 100 de oameni, iar căutarea a avut succes: ”L-a găsit în Valea Lupului un polițist însoțit de doi voluntari. Era aproape în șoc hipotermic. A avut mare noroc” spune primarul din Teaca, Iustian Damian Muntean.

Purtătorul de cuvânt al IJP Crina Sârb spune că cel care l-a găsit luni în jurul amiezii  pe localnicul rătăcit este un polițist de la Serviciul Investigații Criminale din Bistrița, secția Urmăriri: ” era într-o pădure, conștient ”. Mobilizarea celor porniți în căutarea dispărutului a fost una impresionantă: ”în total am avut 15 polițiști, ieri și azi,  10 jandarmi, colegi de la ISU și foarte mulți voluntari din comună, dar și rude ale victimei”, explică purtătorul de cuvânt IPJ BN.

Sursă Foto: arhivă Adevarul

Share.

About Author

Lasă un comentariu