Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Electrica Distribuţie îşi schimbă numele. Nu vă speriați, sună cam tot așa, dar mai românește

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Compania la care plătim electricitatea furnizată se va numi Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord și nu Electrica Distribuţie Transilvania Nord, cum era până acum.

Schimbarea denumirii se va produce nu pentru că nu-i mai plăcea cuiva din companie topica numelui, ci din motive mai prozaice, de aliniere la cerințele legislației europene. Într-un comunicat de presă compania explică în detaliu care-i povestea: ” în cazul companiilor integrate din domeniul energiei se prevăde separarea activităţii şi identităţii companiilor de furnizare şi producție de cele ale entităţilor care au ca obiect de activitate distribuţia de energie electrică. Rolul prevederilor comunitare este de a elimina eventualele confuzii de identitate în rândul consumatorilor şi de a încuraja competitivitatea pe piaţa de energie.” Și celelalte  două  societăți regionale de distribuție  din Grupul “Electrica”, adică Muntenia Nord Sud și Transilvania Sud, care împreună acoperă 40% din piața de distribuție din România  trec prin aceleași operațiuni la începutul anului 2017.

Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord are cotă de piaţă de 11.6% şi deserveşte 1.2 milioane de utilizatori din judeţele: Bistriţa-Năsăud, Bihor, Sălaj, Satu Mare, şi Cluj, Maramureş.

Share.

About Author

Lasă un comentariu