Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Alba-neagra la Ministerul Justiției cu modificarea Codului Penal

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Ministerul Justiției a lansat astăzi informații contradictorii despre modificarea Codurilor Penale.

După ce dimineață ministrul Florin Iordache a anunțat că va pune astăzi în dezbatere publică un proiect de lege care să armonizeze codul Penal cu deciziile adoptate de Curtea Constituțională și chiar a transmis Consiliului Superior al Magistraturii documentul încă de ieri, în această după amiază a renunțat la idee. Ministerul Justiției a transmis printr-un comunicat de presă la ora  13,40 că a renunțat și nu mai vrea nicio schimbare, a anunțat Digi 24.
Jurnaliștii descoperiseră, studiind documentul aflat la CSM și pe care instituția l-a transmis deja în sistemul justiției, că între Ordonanța 13, abrogată la presiunea străzii și noul proiect legislativ nu există practic diferențe.
Cei care l-au vazut susțineau că proiectele sunt identice și că din lipsea din proiectul legislativ era omis doar pragul de 200 de mii de lei pentru transformarea abuzului în serviciu în infracțiune, este informația difuzată de Digi 24.

Și premierul Sorin Grindeanu a vorbit despre acest proiect legislativ acum două zile când a anunțat că guvernul său va abroga OUG 13. Grindeanu a recunoscut în schimb astăzi, la intrarea în ședința reunită a Parlamentului unde se discută bugetul, că ia în calcul demiterea ministrului justiției. De fapt răspunsul la întrebarea explicită: ” luați în calcul demiterea ministrului Iordache?” a fost: ”Sigur”.

Share.

About Author

Un comentariu

  1. alta intrebare în

    Asta-i nebun! De fapt ce zic eu, nebunii astia toti sunt pierduti complet. Afara! Afara, mama voastră de incompetenți! Iordache a tratat exact asa: Alta intrebare. Cred ca e corect: ” alt ministru”, ”alt premier” sau ”alt Dragnea”..Doamne fereste”. Alt sef la PSD!

Lasă un comentariu