Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Primarul din Șieu Măgheruș, Sorin Mititean nu va vota deloc la alegerile interne din PNL. Nu crede că un primar poate fi concomitent și bun administrator dar și un lider politic eficient

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Deși majoritatea primarilor PNL par să fi făcut front comun cu Vasile Silași primarul din Chiochiș pentru a-i susține candidatura, așa cum au anunțat la o întâlnire la Năsăud, sunt destui care fac  figură separată. Sorin Mititean, primarul uneia dintre cele mai mari comune, Șieu Măgheruș, fost primvicepreședinte la PDL Bistrița-Năsăud nu va participa deloc, nici măcar în calitate de delegat la alegerile județene ale PNL din 22 aprilie. Mititean este rezervat în privința eficientei cu care un primar de comună poate conduce o filială județeană al unui partid de calibrul acesta : ” va trebui să îmbine munca din administrație cu cea politică, de reorganizare a partidului și trebuie să fi un SUPRAOM ca să poți să le faci pe amândouă”, crede primarul comunei din vecinătatea Bistriței. Nu știe cât de bine a făcut Ioan Oltean când și-a arătat susținerea pentru primarul din Chiochiș, pentru că există riscul transmiterii mesajului că Silași e omul lui Oltean. Iar despre fostul lider național Mititean crede că, deși a fost un ” mare președinte” vremea lui în partid a trecut:

Reporter: Sunteți unul dintre puținii primari ai PNL care nu v-ați anunțat susținerea pentru unul sau altul dintre candidații la președinția județeană. Se spune că ați transmis că nu vă interesează alegerile.

Sorin Mititean: Este adevărul, nu am de ce să neg lucrul acesta. Eu în momentul când am obținut rezultatul pe care l-am obținut la parlamentare, am făcut un pas în spate, și am decis să nu mă mai implic în viața de partid, rămânînd doar membru. mă refer la rezulatele pe județ și în comuna pe care o conduc.

Nu mai sunt președinte nici la PNL Șieu Măgheruș pentru că la alegerile care s-au făcut eu i-am spus domnului președinte Robert Sighiartău că nu voi candida la nicio funcție, rămân simplu membru, voi rămâne simplu membru de partid atâta vreme când deciziile luate nu contravin convingerilor mele. Am făcut un pas în spate, am rămas fidel muncii de administrație și nu decât muncii de partid.

Mulți v-ar fi văzut președintele filialei. Nu v-a interesat?

S.M: Eu am avut această ocazie… deci din moment ce nu am luat taurul de coarne, înseamnă că nu m-am simțit în stare

E potrivit să devină președinte județean un primar de comună?

S.M: Nu pot sa spun eu acum nimic. Depinde de multe lucruri: de cum va fi perceput de partid, de cum va putea să îmbine problemele politice cu cele de administrație. Trebuie să fi un SUPER OM să le îmbini și pe cele de la Primărie cu cele ale partidului. clar va neglija ceva, depide care e scopul principal al domnului primar Silași. Nu stiu ce să zic: depinde cât de mult va fi ajutat. Depinde cât va fi susținut … Oamenii nu mai cred în lideri, ci tot mai mult cred în echipe.

Îl susțineți pe Silași pentru președinția PNL?

S.M: Eu vă spun și dumneavoastră, așa cum le-am spus și colegilor mei: nu sunt împotriva lui Vasile Silași, însă nu voi participa la alegeri și nu voi influența în niciun fel alegerile județele. Vor participa colegii mei(de la Șieu Măgheruș)  și fiecare va fi liber să voteze cum îi dictează propria conștiință. Mi s-ar părea penibil să-i spun: votează așa, că așa-ți spun eu. Eu nu fac chestiil eastea, chiar dacă suntem luați toți la pachet că toși facem lucrurile astea, că nu-mi plac, mi se par jenante și nu e o chestie productivă

Faptul că Ioan Oltean spunea că Vasile Silași ar fi cel mai bun dintre candidații înscriși, il ajută sau nu?

S.M: Nu știu dacă-l ajută, dar sper să nu fie perceput ca soluția lui Ioan Oltean. Sper să fie perceput ca o soluție care a emanat din necesitatea de a avea un lider capabil să coaguleze în jurul lui o echipă.Pentru că asta este. Ioan Oltean a fost un mare președinte și a arătat rezultate extraordinar de bune în formațiunea PD-PDL. Vă spun că atunci când mergeam la conferințele naționale stăteam pe rândul 4 în condițiile în care presa și invitații stăteau pe primul rând, deci vă dați seama că se stătea pe rânduri în funcție de rezultate, iar organizația de aceea stătea în primele rânduri, pentru că avea rezultate foarte bune. Dumnealui a condus mult timp partidul, județul și a avut rezultate remarcabile. sigur că nu îi e ușor să vadă că suntem unde suntem, dar nici nu mai poate să facă dânsul nimic, pentru că vine o vreme când trebuie să le lăsăm pe toate, că asta e.

Cum vedeți viitorul PNL?

S.M: Viitorul PNL-ului cum îl vedeți?

Nu cred că eu sunt persoana cea mai potrivită să vorbească despre asta. Știti de ce? Eu când am fuzionat m-am opus fuziunii, nu cred că sunt cel mai potrivit să vorbească… Acum e  o dispută permanentă. De fapt asta e problema PNL-ului: că are o luptă internă care nu încetează. Și atunci nu trebuie să ne facă nimeni rău, că ne facem singuri. …nu poți așa: noi avem nevoie să reconstruim organizațiile în toate cele 62 de UAT-uri: vă dați seama că e o muncă sisifică. Întrebăm de ce nu s-a făcut după parlamentare nimic și toată lumea a stat așa într-o expectativă, nu știu ce se aștepta, sau fiecare dorea să facă altcineva ? E și o lipsă de organizare, de viziune. Sper să-și aleagă partidul conducătorul de care are nevoi, că are de muncit foarte mult.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu