Marius Pașca despre motivele demisiei: ”Nu vreau ca numele Supercom să fie toată ziua în ziare pentru că aș refuza să-mi dau demisia”

Marius Pașca despre motivele demisiei: ”Nu vreau ca numele Supercom să fie toată ziua în ziare pentru că aș refuza să-mi dau demisia”

Marius Pașca, directorul de producție de la Supercom Bistrița a explicat pentru Bistrița Express de ce a demisionat din funcția de consilier local, demisie de care Consiliul Local ia act în ședința de astăzi. Pașca spune că nu dorește ca numele societății să fie amestecat în discuțiile despre deciziile pe care le ia în calitate de ales local: ” Societatea Supercom SA București este o societate privată cu administrator unic, o societate cu renume și nu vreau să îi pătez numele acestei societăți, prin prisma faptului că sunt și consilier local. Și atunci am ales să rămân exact la locul meu de bază, în condițiile în care cariera mea principală se desfășoară acolo. Nu vreau să lovească cineva în societate prin mine și prin activitățile colaterale ale activității mele principale. Asta e decizia mea și nu vreau ca x, y și z să asimileze această chestiune.”

Întrebat dacă demisia este legat de demersul consilierului Chereji de a contesta bugetul Bistriței tocmai din pricina votului său, Pașca a declarat: ”Nicidecum. Decizia aceasta am vrut să o iau mai demult. De 2 luni mă gândesc să iau decizia asta. Eu am votat exact  numai bugetul local. Nu am votat absolut nimic altceva. Dacă el se gândește că  bugetul local că l-am votat ,și în interiorul bugetului local erau prevăzuți niște bani, poate să discutăm și să mergem mai departe și pe chestiunea că sunt bani alocați pentru fonduri nerambursabile pentru asociații, fundații. Și inclusiv acelea au fost votate de către consilieri care au fundații.

Dar ca să revin, pe capitolul respectiv nu am votat. Am votat bugetul Primăriei Bistrița. Atâta tot. Deci este o falsă idee. Dar v-am spus, nu vreau ca numele Supercom să fie toată prin ziua în ziare că Marius Pașca se încăpățânează să nu-și dea demisia. Ba da. Eu cred că este o decizie și o formă de onoare, care a trebuit să o fac. Este un moment când trebuie să alegi: politică sau activitatea. Consilierul local Florin Chereji a făcut o plângere prealabilă în care a contestat bugetul Bistriței invocând printre altele și faptul că Marius Pașca reprezentantul Supercom a  votat în calitate de consilier local bugetul prin care s-au acordat facilități companiei pe care o reprezintă.

Categoria: IN VIZOR

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *