Teraplast Group are din nou manager provenind dintre angajați. Fostul director general a demisionat după 4 luni

Teraplast Group are din nou manager provenind dintre angajați. Fostul director general a demisionat după 4 luni

Grupul Teraplast a anunțat marți că o doamnă, Mirela Carmen Pop a fost numită în funcția de manager general. Fostul director general al companiei, Mircea Hoțoleanu(foto 2), numit în funcție în luna ianuarie a acestui an a renunțat la mandat prin acordul părților, a informat Grupul într-un comunicat transmis astăzi Bursei de Valori București și postat pe site-ul companiei.

Mirela Carmen Pop (foto) este angajata grupului de 9 ani și  a condus departamente din sectorul financiar, iar din 2014 a fost responsabilul pentru managementul liniei de business instalații și amenajări, mai arată comunicatul transmis BVB.

Numirea unui director general din sursă internă este o schimbare de direcție  după mulți ani în care s-au preferat manageri din surse externe. O spune președintele Consiliului de Administrația al Teraplast Grup și cel mai mare acționar cu 47%, Dorel Goia: ”De-a lungul ultimilor zece ani, Teraplast a avut mai multe echipe de management nelocate la Bistrița. Acum, odată cu hotărârea lui Mircea Hoțoleanu de a părăsi compania din motive personale, am decis să promovăm în funcția de director general un om cu performanțe dovedite în cadrul grupului”, a declarat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație Teraplast.

Grupul Teraplast a obținut anul trecut un profit net de 40,3 milioane lei, la afaceri de 398,9 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare. Din  2008, compania estela Bursa de Valori București și are în prezent o capitalizare de 314,9 milioane lei.

 

 

Categoria: BUSINESS

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *