Managementul Leoni pune greva de la Bistrița pe seama proastei comunicări. 23 de oameni au demisionat, însă compania susține că au plecat de bună voie

Managementul Leoni pune greva de la Bistrița pe seama proastei comunicări. 23 de oameni au demisionat, însă compania susține că au plecat de bună voie

Managerii Companiei Leoni au avut o reacție oficială la mai bine de 3 săptămâni de la protestele angajaților din Bistrița, care au culminat cu o grevă spontană în 11 mai. Ralf Singmann, managerul pentru Europa al Leoni, numit și manager interimar al Fabricii de la Bistrița a declarat astăzi într-o conferință de presă că din punctul de vedere al companiei germane acțiunile revendicative din 10 și 11 mai au fost ilegale, ” în neconcordanță cu prevederile legale din România”.

Managerul spune că din acest motiv Leoni a declanșat procedurile disciplinare pentru 35 de angajați, dintre care 23 au plecat deja prin demisie din Companie. Despre cei care au scris demisii Sigmann a declarat că au plecat din proprie voință și că n-a fost vorba de presiuni, ba chiar s-a arătat deranjat că numele managerului de producție de la Bistrița a fost vehiculat în legătură ccu aceste presiuni: ” Între timp sunt oameni care au demisionat din proprie inițiativă, noi nu punem presiune pe nimeni.,,23 au dat preaviz din proprie inițiativă, alți 12sunt în procesul de procedură disciplinară”. Întrebat despre presiunile despre care au relatat angajații care au demisionat managerul german a declarat: ” Nimeni nu a fost forțat…sunt trist că despre managerul de producție s-a vorbit în acest mod. Nu e bine că s-a vorbit de numele acestuia , nu e un lucru bun. Am avut o comisie aici, Nu a fost o discuție individuală. am avut trei manageri în comisie, nu au fost chemați în birouri, așa cum s-a scris. Vă pot garanta că n-a existat presiune” este părerea managerului Ralf Singmann. Și episodul chemării taxiurilor în timpul programului pentru a-i transporta acasă pe banii companiei pe angajații care susțin că au fost obligați să demisioneze ar avea aceași logică: ” Desigur Când luăm oamenii din timpul activității trebuie să le asigurăm transportul. Așa că nu era niciun autobuz așteptat, asa că trebuia să avem grijă de oameni , era obligația noastră, așa că am chemat taxiurile și noi am și plătit ”. Despre motivul intrării în grevă a spus că ” a fost o comunicare ineficientă din partea celor implicați de ambele părți…E dificil să avem un singur motiv pentru care s-au întâmplat lucrurile, dar e vorbă de lipsă de comunicare cu siguranță. E cert că era contractul colectiv de muncă gata încheiat, ceea ce e cu atât mai greu de înțeles”.

” Noi în Germania am fost surprinși de oprirea activității, nu am știut care e motivul, am dorit să-i întrebăm de ce , i-am invitat la ședințe, acest proces e în continuare activ” a comentat Sven Schmidt, PR-ul companiei Leoni, prezent și el la Bistrița, care a ținut să sublinieze că managementul german a știut tot timpul ce se întâmplă la Bistrița, că au fost informați cu situația de aici.

Semn de bunăvoință: nu mai taie banii din ziua grevei

Deși salariații au fost anunțați că nu vor primi bani pentru ziua în care au fost în grevă, așa cum a scris Bistrița Express aici , managementul german s-a răzgândit: vor plăti zilele cu pricina, mai puțin bonusurile aferente zilei de grevă. Managerul german spune că au reconsiderat măsura (pentru care au trimis inclusiv înștiințări oficiale acasă salariaților: ” au existat pierderi, a fost o zi de producție afectată, e clar …, Inițial am spus că nu vom plăti pentru ziua aceea. Între timp am reconsiderat această decizie, pentru că e dificil. Deci am decis ca o măsură de bunăvoință că vom plăti, desigur fără bonusuri, nu s-a produs nimic, deci nu putem plăti bonusuri pentru această zi~ a mai spus Ralf Sigmann.

.

Categoria: IN VIZOR

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *