Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Băile Figa deschid oficial sezonul în 4 iunie direct la TVR. Vitalian Varga revine la postul național cu ediția de la Beclean

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Băile Figa au intrat de azi în sezon estival, deși oficial deschiderea este programată în 4 iunie. Peste câteva zile, la deschiderea oficială a sezonului  TVR a programat o primă emisiune ” Vine Clujul pe la Noi” care va difuzată live din Beclean. Emisiunea întreruptă din 2015 când realizatorul acesteia, Sergiu Vitalian Vaida, a plecat la un post de televiziune privat din Cluj este reluată cu o primă ediție la Figa, spune primarul Becleanului Nicolae Moldovan. Live-ul de două ore, între 16,00și 18,00 de la Figa, este motivul pentru care administrația din Beclean a decis deschiderea în avans a sezonului estival, care an de an este programat odată cu vacanța școlară: ” pentru că am fost contactați de ceva vreme în legătură cu această emisiune, am ajuns la concluzia că putem deschide mai repede chiar dacă presupune un efort mai mare. Pentru că nu e simplu deloc să te asiguri că poți asigura funcționalitatea pe un teren de câteva hectare pe care în sezonul rece nu se întâmplă nimic. Nu e simplu deloc” a explicat Nicolae Moldovan într-o emisiune la ASTV.

Chiar dacă nu e deschis oficial sezonul, Complexul de la Figa e pregătit, iar turiștii n-au ratat ocazia de a petrece ziua de 1 iunie acolo: ” sunt mai mulți turiști decât am anticipat, vremea e frumoasă, chiar dacă apa e încă rece pentru baie” a explicat primarul Moldovan în jurul orelor amiezii.

Complexul are pregătite aceleași funcționalități ca și anul trecut. Intrarea costă  15 lei, preț în care este inclus și șezlongul. Anul acesta a fost suplimentat numărul sezlongurilor dar au apărut și  noi umbrele de tip „ciupercă”.

Râul leneș, toboganele cu apă, cele două piscine cu apă dulce din exterior, precum și cele cu apă sărată, dar și piscina cu apă caldă din interior sau balta cu nămol de afară sunt funcționale din prima zi de sezon

Share.

About Author

Lasă un comentariu