IOAN PETELEU: Decalajul dintre Bistrița și alte orașe e tot mai accentuat și asta denota o lipsă totală de viziune

IOAN PETELEU: Decalajul dintre Bistrița și alte orașe e tot mai accentuat și asta denota o lipsă totală de viziune

Consilierul local Ioan Peteleu atrage atenția asupra pericolului ca Bistrița să ajungă un oraș izolat, într-un decalaj atât de mare față de alte zone urbane, încât nu va mai putea fi recuperat. Peteleu, fost viceprimar al Bistriței crede că Bistrița se îndreaptă către o zonă periculoasă, cea a orașului -târg, promovat intens de conducătorii săi, despre care spune că nu au nici strategie și nici viziune: ” Trebuie să înțeleagă conducatorii orașului că lupta care se dă e pentru câstigarea resursei umane educate. Dacă nu luptăm să câștigăm asta, dacă rămânem  cantonați în zona resursei necalificate, probabil orașul va muri”  a declarat Peteleu într-o conferință de presă.

Și totul pornește de la cum se dezvoltă Bistrița și pe ce se bazează dezvoltarea orașului : ” În 2013 am propus construirea la Bistrița  al unui incubator de afaceri  si a unui centru de cercetare dezvoltare de noi tehnologii. În schimb in 2014 la presiunea coalitiei, am reușit să introducem cu greu mare acele propuneri pe buget. În stilul caracteristic au fost scoase sistematic de la finanțare, așa că în 2017 nu există nici centru de afaceri și nici centru de cercetare.. Mîine (joi, 15 iunie) se va da startul unui program foarte important, e vorba de start-up România..Mă întreb Bistrița cu ce susține mediul antreprenorial fără a avea niște structuri de sprijinire a afacerilor pe care să le pună la dispoziția tinerilor antreprenori?. Sunt foarte curios câte firme vor aplica pe acest program. N-o să fac o comparație cu un oraș ca si Clujul, dar decalajul e din ce în ce mai accentuat, iar asta denotă o lipsă totală de viziune în dezvoltarea orașului. Bistrița trebuie să treacă de la un oraș- târg bazat pe festivaluri si alte fenomene de genul acesta la un oraș inteligent, având la bază economia bazată pe cunoaștere,  bazat pe tehnologii. Altfel vom rămâne pur si simplu izolati”

Peteleu a explicat și cum i-a refuzat municipalitatea două proiecte  pe care câțiva ani mai târziu vrea să le implementeze CJ-ul: ” Acum o  lună Consiliul Judetean a venit cu o solicitare în Consiliul Local pentru ca, atenție,  cele două obiective, adică incubatorul de afaceri și un centru dezvoltare pentru tehnologii ..să fie incluse  trecute în strategia municipiului ca  obiective prioritare. Ce înseamnă aceasta? Că cei de la Consiliul Judetean vor să aplice pentru finanțări in aceste proiecte. Ne-ar fi plăcut ca orașul să fie la cârma acestor proiecte, însă se pare că viziunea e totul alta, Trebuie să înțeleagă conducatorii orașului că lupta e pentru câstigarea resursei umane educate. Dacă nu luptăm să câștigăm asta, probabil orașul va muri. Cert este că în momentul de față orașul este destul de izolat”

Târgul mare al Bistriței versus Zilele Clujului

Peteleu a comparat Marele Târg al Bistriței cu ce s-a întâmplat anul acesta a Zilele Clujului: ”Am văzut declarația de presa a dl Crețu care spunea că trebuie să facem din târgul mare un eveniment de anvergură națională și internațională. Pe ce se va baza dezvoltarea acestui oraș? Pe târguri? Poate facem și  un bălci de iarnă. Din păcate se cheltuiesc foarte mulți bani cu așa ceva. Bistrița nu are obiectiv strategic pe cultură. Se fac multe evenimente culturale conjuncturale, așa cum este și acesta. Am comparat programul acestui eveniment cu Zilele Clujului. În afara a două activități avem 10 zile doar ansambluri folclorice și alte concerte. Spre deosebire de Cluj unde au fost în cele 3-4 zile Concert Ada Milea, troleibuzul muzical, spectacole de teatru, expoziții foto, experimente plastice interactive stradale, promenada cărților și multe altele. Evenimentul de la Cluj a avut multe componente și s-a dezvoltat în 30 de locații. La Bistrița avem două doar: Pietonalul și Heidenfeld. Este tragic. Cred că Bistrița se poate dezvolta și pe evenimente culturale, dar nu pe Targul Mare al Bistriței. Vom derula o dezbatere publică în viitorul apropiat, pentru a contura un obiectiv strategic pe cultură pentru acest oraș” a mai spus Peteleu.

Categoria: POLITICA

Comentarii

  1. Iuliu
    Iuliu 15 iunie, 2017, 08:49

    Tind sa fiu de acord cu dl.Peteleu dar am o completare la spusele domniei-sale. In paralel cu acele structuri de dezvoltare a afacerilor, mai ales inovative si creative, ar trebui regandita complet partea de educatie. Degeaba vrem de la tineri sa fie creativi si inovativi daca nu-i pregatim serios pentru asta. Trebuie inceput cu inceputul: educatia. Putem face multe lucruri si in paralel, dar, taurul trebuie apucat de coarne si nu de coada! In actualul context, educatia nu pregateste tineri care sa aiba capacitatea de inovare si/sau de creatie. Si aici ar trebui lucrat in sistem intensiv daca dorim sa facem ceva, sa incercam sa recuperam decalaje! Fara indoiala ca nu se poate modifica sistemul educational. Dar nimeni nu ne opreste sa-l completam cu ceea ce este nevoie, si pe termen scurt si pe cel mediu sau lung.

    Raspunde

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *