Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Criza lemnului de foc pansată cu o modificare de regulament. Ministrul Doina Pană vorbește de 4 milioane de metri cubi care vor ajunge la populație. O cincime din cât e nevoie

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană a anunțat ieri la finalul unei întâlniri la Bistrița cu reprezentanții asociațiilor de forestieri, silvicultori, ocoale silvice că a elaborat un proiect de regulament nou de vânzarea a masei lemnoase, ale cărui prevederi ar mai îmbunătăți condițiile de vânzare a lemnului pentru populație.

Ministrul, care a discutat ieri cu cei prezenți la Bistrița prevederile acestui nou regulament, aflat deja în dezbatere publică pe site-ul MAP , vorbește despre un compromis făcut printre prevederi în privința asigurării lemnului de foc pentru  consumul gospodăriilor. Acesta ar presupune ca produsele secundare, doborâturi accidentale ori produse de igienizare din pădurile aflate în proprietate publică să fie folosit pentru lemnul de foc. Estimarea ministrului este de 4 milioane de metri cubi, care ar putea ajunge lemn de foc anual. A cincea parte din nevoile populației, spune același ministru: ”Am mers pe ideea ca tot ce înseamnă produse principale  vor fi scoase în continuare la licitație, asta înseamnă în jur de 6-6,5 milioane mc, dar tot ce înseamnă produse accidentale, produse în urma igienizării, rărituri, astea să le exploateze Romsilva în regie proprie sau cu prestări servicii. Deci agenții economici pot participa, dar ca prestare serviciu. Scot lemnul la rampă ăsta e lemn de foc, ăsta este buștean — și de acolo încolo pot licita, deci nu i-am scos de tot din cele circa 4 milioane mc care ar intra în această categorie, să meargă pentru lemnul de foc. A durat dezbaterea două ore. Într-un final, am ajuns la concluzia că de fapt trebuie făcut acest compromis, mai ales că în Codul Silvic scrie demult, din 2015, la articolul 60 — asigurarea cu prioritate a lemnului de foc pentru populație“, a mai afirmat Doina Pană.

Potrivit estimărilor făcute de experții Ministerul Apelor și Pădurilor, populația României  ar avea nevoie de 21 milioane de metri cubi anual, în condițiile în care 3,5 milioane de gospodării folosesc lemnul pentru a se încălzi.  Ministrul Doina Pană susține că este conștientă că cele 4 milioane de metri cubi disponibile, conform  evaluărilor, nu rezolvă criza lemnelor de foc, dar că măcar o ameliorează. Ea spune și că în MAP va fi gândită o lege a biomasei, ca soluție alternativă în viitor, în locul lemnului insuficient.

Producătorii de mobilă trec iar pe primul plan

Proiectul de modificare a regulamentului de vânzare a masei lemnoase are însă mult mai multe modificări decât cele câteva reglementări referitoare la lemnul de foc obținut din produsele secundare . Astfel producătorii de mobile, care potrivit Codului Silvic au, teoretic, drept de preemțiune în fața celorlalți la licitații pentru produsele principale, prevedere lipsită de acoperire în practică, sunt puși pe primul plan și de noul regulament de vânzare, elaborat de minister, care poate fi consultat aici:http://apepaduri.gov.ro/consultare-map-supune-dezbaterii-publice-proiectul-de-hotarare-a-guvernului-pentru-modificarea-si-completarea-regulamentului-de-valorificare-a-masei-lemnoase-din-fondul-forestier-proprietate-publica/.

Noul Regulament este în consultare pe site-ul MAP până în 4 septembrie, după care va avea nevoie de avize de la alte câteva ministere și de un vot într-o ședință de Guvern pentru a intra în vigoare.

Share.

About Author

Lasă un comentariu