Dragnea și Daea deranjați de replicile unor oieri din BN că ajutorul pentru lână e insuficient. Vezi ce-au declarat cei doi

Dragnea și Daea deranjați de replicile unor oieri din BN că ajutorul pentru lână e insuficient. Vezi ce-au declarat cei doi

Ajutorul de minimis de 1 leu pentru kilogramul de lână vândută de oieri, ajutor  implementat printr-un program național, este insuficient, au susținut mai mulți ciobani prezenți ieri la Sângeorz-Băi la una dintre întâlnirile  din programul președintelui camerei Deputaților, Liviu Dragnea și ministrului Agriculturii, Petru Daea, în Bistrița-Năsăud.

Ministrul spune că leul pe kilogram l-a convenit cu asociațiile oierilor

Unul dintre oieri, prezent în spatele lui Liviu Dragnea chiar în momentul unor scurte declarații la Sângeorz-Băi (foto dreapta) au replicat că ei plătesc pentru tuns  5 lei pentru o oaie:  ”Înteleg acuma că atunci când se dă ajutor nu-i bine, adică  până acum era foarte bine, că nu se dădea nimic.. Dar vreau să vă dau o informație foarte importantă. Până acum s-au înscris să primească ajutorul  32000 de oieri. Dacă 32 000 de oieri s-au înscris, atunci înseamnă că acest ajutor este important!” a fost replica lui Liviu Dragnea la întrebarea unui ziarist care a vrut să afle dacă ministrului Petru Daea i se pare că subvenția de 1 leu pe kilogramul de lună este suficient. Daea a apucat să spună doar că banii îi ajută cu tunsul oilor pe care oricum trebuiau să-l plătească exclusiv din banii lor, moment în care a intervenit șeful său de partid și a dat replica menționată.

Ulterior, la Lunca Ilvei, în fața centrului care transformă lâna în izolație pentru panouri (gestionat de firmele omului de afaceri Emil Iugan), ministrul agriculturii  a revenit cu alte explicații: ”Și eu cred că prea puțin. Dar cred ..că e un as care a stimulat înscrierea crescătorilor de ovine în registrul unic. Acest puțin de care spuneți dvs i-a determinat pe cei 32000 de crescători sp se inscrie în acest regstru. Atunci când am făcut calculul cu crescătorii de ovine cu care mă întâlnesc foarte des, am convenit împreună să începem cu această sumă care le asigură practic gratuit tunsul. În țara românească media pe cap de oaie e undeva la 3 kg de lână pe cap de oaie. Deci media e de 3 kg. Ori trei kilograme de lână ori un leu fac trei lei, cât este tunsul de oaie astăzi. Sigur că pot fi și deviații mai mari sau mai mici, însă aici e vb de înțelegerea dintre crescătorii de oi și cei care tund oaia. Acest stimulent va determina și a determinat interesul pentru valoricarea lânii. Ei, iată aici puteți vedea că urmează pasul 2 la centrele de colectare….ați putut vedea cum un centrul de preluare lână funcționează și al doilea pas e cel care prelucreaeză superior” a mai spus Petru Daea la Lunca Ilvei

Categoria: STIREA ZILEI

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *