Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Referendumul de demitere a primarului de Sângeorz-Băi intră în procedură accelerată. Vezi ce spune prefectul

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Organizarea referendumului pentru demiterea primarului PNL din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău nu mai este o simplă ipoteză și a intrat  în faza aprobării calendaruluide către instituția prefectului, la nici trei zile de la depunerea listei cu semnături.

Întrebat de ziariști astăzi la Colegiul Prefectural ce se întâmplă cu semnăturile depuse săptămâna trecută la instituția pe care o conduce de inițiatorii referendumului de demitere, prefectul Ovidiu Frenț  a spus că în câteva zile ar putea să se decidă data organizării și comisia care se va ocupa de referendum, chiar dacă legea îi cere 30 de zile pentru a lua o decizie: ”Fiind o cerere, în 30 de zile  vom da răspunsul, dar eu nu am să aştept să expire termenul. Vă asigur că în această săptămână am să convoc acele instituţii care trebuie să-şi desemneze membri în comisia de organizare a referendumului, respectiv Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Consiliul Local, primarul şi Judecătoria”.

Despre ideea demiterii unui primar prin referendum prefectul crede că este un act democratic prevăzut de legislația românească și că cei care-l aleg pe primar pot decide și să-l demită:” Am primit o cerere din partea a peste 2800 de cetăţeni pentru organizarea unui referendum. Refendumul este un act democratic prevăzut de legislaţia românească. Cetăţenii care aleg au dreptul să şi demită. Un număr mare de cetăţeni din Sângeorz Băi au depus o cerere motivată, însoţită de liste de semnături, cu date personale.” Ovidiu Frenț a mai spus și că deși nu are încă o confirmare de la AEP  cu numărul exact al alegătorilor din Sângeorz-Băi, neoficial poate spune că  numărul de semnături depuse este suficient:” În acest moment aştept de la autoritatea electorală permanentă numărul exact al alegătorilor, pentru că trebuie să mă raportez la prevederile legale şi trebuie să fie cel puţin 25% dintre cetăţenii din Sângeorz Băi care să fi semnat aceste tabele.  Se pare că s-a îndeplinit acest cvorum, dar nu am adresa oficială de la AEP, este o informaţie neoficială. În continuare, voi face, conform procedurilor legale, tot ceea ce trebuie ca prefect, ca Instituţie a Prefectului. Cred că nu trebuie să se teamă nimeni de un referendum local sau naţional. Cred că este dreptul cetăţenilor să opteze şi să aprecieze chiar pe durata mandatului dacă doresc să schimbe un primar”, apreciază prefectul. Întrebat dacă va fi se va verifica autenticitatea semnăturilor prefectul a răspuns că va solicita poliției să facă verificări.

Deocamdată nu sunt foarte clare motivele pentru care cei 2800 de semnatari care cer organizarea referendumului argumentează necesitatea  demiterii primarului Ogâgău, însă prefectul spune că cererea e motivată și că n-ar fi vorba doar de derapajele de limbaj: ” Motivarea este mult mai largă și conține și încălcări ale legii și atribuțiilor primarului și prejudiciul la adresa comunității. E vorba de gestionarea bugetelor locale, dar și de plângeri penale” spune prefectul.

Cererile de organizare a referendumului de demitere a primarului Traian Ogâgău au fost depuse luni la Instituția Prefectului de un consilier local al PSD din SângeorzBăi, Alexandru Morar și de soția sa, iar semnăturile au fost strânse în 9 zile.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu