Teraplast are administratori noi. Un consultant financiar și o companie specializată în consultanță de investiții cooptați printre administratori

Teraplast are administratori noi. Un consultant financiar și o companie specializată în consultanță de investiții cooptați printre administratori

Compania Teraplast și-a schimbat formula de administratori într-o ședință AGA desfășurată vineri seara. E vorba de obișnuita ședință anuală a adunării generale a acționarilor pe care Teraplast o organizează în fiecare lună octombrie și în care este aleasă conducerea societății. Anul acesta au mai rămas doar doi dintre administratorii aleși anul trecut la ședința ordinară: președintele Consiliului de Administrație, clujeanul Dorel Goia, cel care deține și cel mai mare numări de acțiuni, dar și Magda-Eugenia Palfi-Tirau. Directorul general Mirela Carmen Pop, numită în luna mai, moment în care a devenit și administrator unic provizoriu până la această ședință, a fost aleasă pe lista scurtă al celor cinci administratori ai Teraplastului.

Potrivit unui comunicat transmis Bursei De Valori București (BVB) alături de cei trei administratori ai Teraplastului au mai fost aleși RSL CAPITAL ADVISORS S.R.L., reprezentata prin  Razvan Stefan Lefter și consilierul fiscal Sorin Olaru, manager partener la o companie de consultanță fiscală din București, Cetus Capital. Despre Sorin Olaru(foto) comunicatul Teraplast menționează că este un economist cu vastă experiență în domeniul bancar:Sorin Olaru a ocupat de-a lungul timpului functii cheie in cadrul unor institutii bancare importante. Anterior infiintarii Cetus Capital in 2015, Sorin Olaru a fost timp de 8 ani directorul departamentului Trezorerie si Piete de capital in cadrul Millennium Bank. Inainte de a se alatura echipei Millennium, a petrecut 10 ani in departamentul Trezorerie al bancii ING, unde a ocupat diverse pozitii, de la agent de bursa, pana la cea de director Rate si Credit.”. De altfel pe profilul său profesional de pe o rețea de socializare Sorin Olaru menționase de ceva timp că face parte din board-ul Teraplast.

Celălalt membru al consiliului de administrație este o companie de consultanță în investiții , înfiintata in 2014, RSL Capital Advisors, care mai deține prin consultantul  Răzvan Lefter, poziții în administrația mai multor companii din România și nu doar. Despre Răzvan Lefter, comunicatul transmis BVB menționează că-și va continua din aceasta pozitie mandatul de administrator al Teraplast.

La Ședința anuală a Adunării Generale a Acționarilor Teraplast au fost reprezentați 58,26% din acționarii Teraplast, număr suficient pentru cvorum, apreciază comunicatul transmis BVB.

 

 

 

Categoria: BUSINESS

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *