Proprietarii spațiilor din centrul istoric s-au săturat ca municipalitatea să fie pentru unii ciumă, pentru alții mumă

Proprietarii spațiilor din centrul istoric s-au săturat ca municipalitatea să fie pentru unii ciumă, pentru alții mumă

Reamplasarea cortului-bazar în Centrul Istoric odată cu expoziția de toamnă cu vânzare organizată de Camera de Comerț a umplut paharul nemulțumirilor pentru comercianții din Centrul Istoric al Bistriței. Ei acuză încurajarea de către municipalitate a încălcării oricăror reguli de comerț civilizat în centrul orașului și disprețul față de afacerile celor care plătesc zeci de taxe și impozite, dar și supra-chirii de Centru istoric sau obligații usturătoare pentru proprietarii spațiilor din clădirile istorice.

Într-o conferință de presă reprezentanții Asociației Comercianților din Centrul Vechi au  denunțat tratamentul la care sunt supuși de municipalitate și au cerut adoptarea unui Regulament de comerț pentru Centrul Istoric al Bistriței, așa cum se întâmplă în alte orașe: ”facem comerț de 27 de ani , și de 25 în zona centrală, am plătit chirii fabuloase chiar și de 3000 de dolari pentru aceste spații până am ajuns să le cumpărăm,. Atunci când le-am cumpărat le-am primit într-o stare jalnică. Și le-am restaurat cu fonduri propri, care n-au fost mici de loc. Unii dintre noi am așteptat chiar și 2 ani pentru a obține toate avizele pentru restaurare inclusiv de la Ministerul Culturii.  ” a explicat Ioan Miclea, unul dintre proprietarii de magazine din Centrul Istoric, care a mai spus și că în timp ce comercianții bistrițeni sunt obligați să respecte condiții stricte: de la programul mașinilor de aprovizionare de pe Pietonal, de la regulile stricte de afișaj, controale de câteva săptămânale ale polițiștilor locali până la accesul restrâns al clientilor la parcări, municipalitatea relaxează condițiile pentru comercianții care vând în târgurile organizate periodic în Zona Istorică.

Costume Seroussi cu parfum de mici

Bistrița a ajuns ca în zona istorică, amplasament al magazinelor exclusiviste în alte orașe europene,  produsele de brand din cele câteva magazine  să fie compromise de fumul de la  dughenele amplasate exact în față, iar clienții alungați : ”Târgurile sunt la ordinea zilei, iar de la tarabele cu pui fript, mici și grătare fumul gros intră în magazinele de lux, unde costumele de 12-1400 de lei sau pantofii  ajung să miroase a cantină și a mici. Credeți ca mai vrea cineva să-și cumpere un costum Seroussi care are miros de mici?” se întreabă retoric unul dintre comercianți. Proprietarii de magazine de suveniruri și decorațiuni interioare spun și cât de complicat este să te confrunți în Centrul Istoric cu concurența inegală a tarabagiilor care umplu Pietonalul la zecile de targuri și manifestări: Am ajuns să ne intre în magazine oameni care să ne întrebe dacă nu putem negocia prețul, așa cum se întâmplă la tarabele din față”, a spus Eugenia Echim, proprietara unui astfel de magazin: ” noi ne străduim să păstrăm standardele, plătim toate taxele și impozitele care ni se cer, avem restricții serioase la aprovizionare, care dispar pentru acești comercianți de târguri. Am ajuns să mergem devreme dimineața în parcări la Kaufland sau în benzinării să ne putem prelua marfa, pentru că Bistrița nu poate fi tranzitată de mașini peste 2,5 tone fără o taxă, însă la ora aceea mașinile de aprovizioare nu au cui plăti, pentru că nu sunt parcări pentru clienți am ajuns să-i ajutăm noi sa poată transporta marfurile voluminoase la mașini” mai spune Eugenia Echim

Revolta împotriva târgurilor care au degenerat și a CCI

Ultimul târg-bazar cu produse textile și de încălțăminte, organizat de Camera de Comerț și Industrie i-a scos din răbdări pe comercianți, după ce în urma unei serii de petiții anterioare au primit asigurări că nu se vor mai organiza pe Pietonal: ” Aceste târguri au degenerat. Rolul unei Camere de Comert județene este sa sprijine firmele locale, să le faciliteze targuri de business, de contractare, nu să aducă vânzători de mâna a doua de textile, ciorapi, prezenți la toate târgurile din țară tocmai în centrul istoric al Bistriței Nu stiu cati dintre comercianți sunt membri ai Camerei de Comerț din BN. Nu știu dacă e unul.   Asta ar trebui sa ridice semne de întrebare la nivelul Primăriei. Rolul unei Camere de Comeț este altul” a explicat Ioan Miclea, care spune că atât el cât și mulți alți colegi de-ai săi s-au retras din Camera de Comerț BN și s-au înscris în Camera de Comerț București. Cât despre bazarul improvizat  comercianții spun nu-i deranjează concurența, problema este legată de faptul că acest tip de comerț nu respectă standardele minimale: dacă vrei să returnezi un produs ca și client nu mai ai unde, pentru că producătorul pleacă după 3 zile, apoi multe produse sunt fake, imitând brandurile, însă nu-i verifică aproape nimeni.

Pentru că s-au săturat de atitudinea ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”, comercianții din Centrul Istoric vor regulament de comerț în Centrul Istoric , așa cum se întâmplă lucrurile în alte orașe și vor apela la consilierii locali pentru inițierea unui astfel de document, după ce spun că primarul Ovidiu Crețu i-a ignorat în repetate rânduri: ” Organizația Comercianților din Centrul Vechi cere consilierilor locali să promoveze și să impună un regulament foarte clar în privința modului în care să funcțoneze Comerțul în Centrul Istoric al Bistriței. Municipalitate nu poate fi pentru unii ciumă, pentru alții mumă a explicat Cristian Munthiu, purtătorul de cuvânt al asociației.

Și alte orașe au asemenea regulamente. Ultimul care a intrat în aceasta categorie este Oradea, care în octombrie a supus dezbaterii pubice un regulament care scoate din Centrul Istoric magazinele second hand, casele de amanet, și reglează foarte clar ce tip de magazine pot funcționa în acest perimetru. În schimb regulamentul impune tuturor program prelungit până seara și penalizează la impozit pe cei care țin spațiile goale, neînchiriate mai mut de o lună.

 

Categoria: DIN ORAS

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *