Sala Polivalentă comparată cu o bătrână ce a trebuit fardată pentru Campionatul Mondial. Ce vor să facă autoritățile

Sala Polivalentă comparată cu o bătrână ce a trebuit fardată pentru Campionatul Mondial. Ce vor să facă autoritățile

Nevoia de a organiza Campionatul Mondial de Culturism și Fitness într-o sală polivalentă veche și cu un număr insuficient de locuri, s-a dovedit o adevărată provocare pentru organizatorii competiției. Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan a declarat la prima conferința de presă după încheierea evenimentului că au fost obligați să se adapteze la împrejurări cu locul desfîșurării: ”Am reușit, așa cum am lua o persoană în vârstă, am farda-o, am aranja-o și nu iese. E foarte greu.  Am făcut niște eforturi, avem scaune în sală noi, nu mai sunt scaunele alea foarte rele, am reușit să mai luăm niște becuri, să vopsim pereții, să aducem niște aeroterme să nu fie foarte frig pentru concurenți, am mai zugrăvit ceva” s-a plâns președintele Consiliului Județean, care recunoaște că nu poți transforma cu intervenții minime o clădire construită în anii 70 asupra căreia s-a intervenit o singură dată în 1992.

Blocați într-un certificat de carte funciară

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se zbate de ani buni să obțină reabilitarea clădirii , însă deși există promisiuni de alocari guvernamentale  demersurile sunt blocate  în hățișul birocratic. Un banal certificat de carte funciară s-a dovedit, potrivit președintelui Radu Moldovan un obstacol de netrecut : ”Din păcate democrația asta ultracentralizată ne-a încurcat. Mi-e foarte greu să înțeleg cum de 2 ani și jumătate nu se poate produce un certificat de carte funciară pentru terenul de sub Sala Polivalenta. Înca de pe vremea mininisteriatului Gabrielei Szabo și a lui Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltării am avut promisiuni de reabilitae prin Compania Națională de Investiții. Nimeni nu poate sa finanteze o investiție de asemenea anvergura si sa nu pui la dispiziția Companiei Naționale pentru Investiții toate documentele.. Avem nevoie de niște documente pe care trebuie să le dea statul român și cei de la OCPI spun: ” trebuie să le dea ministerul, iar cei de la minister spun că trebuie să le dea direcția. Și tot așa ne învârtim în cerc” a declarat Radu Moldovan  care spune că vrea să iasă din blocaj prin preluarea clădirii de la Ministerul Tineretului și Sportului: ” i-am spus ministrului Sportului (nn. prezent duminică la Campionatele Mondiale de Culturism) că voi propune consilierilor județeni preluarea prin protocol a clădirii de la Ministerul Tineretului și Sportului” a mai spus președintele CJ , care a primit deja un acord de principiu pentru preluare.

Consiliul Județean vrea să o preia cu totul de la minister

Moldovan a explicat și ce vrea să facă în continuare, după ce arhitectul șef al județului i-a confirmat că se poate: ”o modernizare și extindere. Sala Polivalenta are nevoie de 1500 până în 2000 de locuri, față de 900 câte ar acum,care s-ar potrivi foarte bine pe actualul amplasament.”. Sălii i s-ar adauga o a doua tribună, iar pentru sportivi vor fi create săli de antrenament, zone de refacere pentru sportivi  alte facilități în locul ”dughenelor” din zonă și chiar o sală de conferințe. Radu Moldovan a vorbit și despre Proiectul Primăriei Bistrița din Wonderland, aceea sală de 3500 de locuri, despre care spune că își găsește locul chiar și după refacerea Polivalentei și va găzdui evenimente de altă anvergură.

Categoria: STIREA ZILEI

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *