OPINIE: Celor care debitează că vor să ne transforme în colonie: Și ce să ne ia armatele de influență? Cei 700 de km de autostradă sau buzile din curte?

OPINIE: Celor care debitează că vor să ne transforme în colonie: Și ce să ne ia armatele de influență? Cei 700 de km de autostradă sau buzile din curte?

După comunicatul de ieri a Departamentului de Stat al SUA s-a umflat pieptul siliconat sau nu ai marilor sau marelor aparatori/apărătoare a independenței, suveranității și autodeterminării naționale. Nu suntem colonie, nici gubernie, suntem o insulă de autodeterminare și buna guvernare într-o mare de dușmani, de sorginte capitalistă, a căror rapacitate este fără margini. Forțele acestea vor să stopeze, brutal, laptele și mierea pe care încearcă Daddy, Olguța și ai lor să ni-l îndese cu forța, în buzunare și istomac.

Armate întregi de agenți de influența, servicii și occidentali invidioși, s-au coalizat împotriva noastră. Și ce, avem cumva niște realizări spectaculoase pe care aceștia le jinduiesc? Să ne ia ce? Cei 700 de km de autostrada? Au numai in Los Angeles peste 1000.

Pădurile? Să fim serioși, aia de la Ciosa se pricep mai bine la defrișări ilegale decât cei din Portland. ăa ne fure Crucișătorul? Au destule sau poate jinduiesc la MIG urile noastre și noi n-am aflat. Nu fraților, nu avem ce le oferi ce ei nu au. In schimb ei vor sa ne și să se ferească si pe ei de un lucru, molipsitor, un fel de virus. De politicieni putred de bogați, într-o tară cu 40% dintre gospodării cu buda în fundul curții, de cheltuieli exorbitante făcute pe panseluțe plătite mare parte din banii lor. De transformarea “guvernantului” (la ei se numește Public Servant) în casta, ca la Indieni.

Mai urmează sa-l numim pe Daddy maharajah și gata, vom avea Bollywoodul nostru, cu două flori și unul sau mai mulți grădinari. Așa că mai lăsați-mă patriotarzilor de cumetrie. Dacă vreți să fim luați în seama, hai sa le facem buzi civilizate amărâților de la țara și din ghetourile pe care le numim pompos cartiere, iar dacă reușim sa-i învățați sa facă duș de mai mult de trei ori în viața sau să se spele pe Dinți de cel puțin doua ori pe lună, putem începe să cerem respect. Până atunci? Hai noroc la ajutoare și schimbați placa pentru ca, vorba regretatului Dinică, “Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană”.

Și încă ceva, nu-i cântăriți după nivelul vostru de inteligență pe tinerii corporatiști, hipsteri sau mai știu eu cum i-ați botezat, pentru ca au ceva ce vouă vă cam lipsește, capacitatea de a procesa informațiile primite, spre deosebire de voi care le luați nedigerate de la armata de ciuvici, apărători de neam, țara și bunăstare personală.

Categoria: ANALIZE

Comentarii

  1. Tiberius
    Tiberius 28 noiembrie, 2017, 12:47

    Din pacate suntem deja o colonie modernă cu o iluzorie autonomie. Categoric cu ajutorul unor trădători de neam proveniți din toate partidele postdecembriste!

    Raspunde
  2. cristian munthiu
    cristian munthiu 29 noiembrie, 2017, 14:01

    Am si eu o intrebare pentru cei care o tot dau langa cu colonie in sus, colonie in jos. Asta impreuna cu alea cu sclavii sunt cuvintele lui Marx, un filosof parlit, utopic care a reusit, prin scrierile sale, sa aduca peste noi cel mai sinistru sistem politic din toate timpurile. Asa ca scutiti-ma cu povestile astea bune de „moftul national”. Repetati papagaliceste texte spuse de altii, fara sa le intelegeti si fara sa le treceti prin filtrul ratiunii. Faceti un exercitiu de imaginatie si amintiti-va cum era inainte de 1990, in noiembrie 1988 sa zicem, cum locuiati, ce mancati, ce conditii de munca aveati si ce multe alte aberatii anormale vi se intamplau si comparati-le, cinstit, cu viata de „colonie” in care traiti. Puneti sub pomul de craciun al copiilor 2 portocale, 3 banane si 5 batonase de ciocolata chinezeasca, dati spaga la magazin pentru 1kg de bomboane de pom si asteptati sa va ridicati ratia de dupa gratiile din spatele magazinului. Astea toate se intamplau cand eram independenti si suverani si ne auto determinam. Sarbatori fericite!

    Raspunde

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *