Scandal astăzi pe majorarea tarifelor pentru piețarii din Bistrița: a ieșit la jumătate din cât a vrut primarul

Scandal astăzi pe majorarea tarifelor pentru piețarii din Bistrița: a ieșit la jumătate din cât a vrut primarul

O opoziție care n-a vrut să cedeze un milimetru a întâmpinat astăzi în ședința Consiliului Local primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, atunci când pe ordinea de zi a ajuns proiectul de majorare a tarifelor pentru cei care desfac marfa la mesele din piețe sau chioșcuri.

Bătalia din comisii, dusă cu o zi înainte s-a mutat în plen în fața comercianților care umpluseră sala: 45 de lei/metrul pătrat  în loc de 22 de lei până acum în principalele piețe ale Bistriței a fost inițiativa primarului.Direcția piețelor n-a făcut încasări suficiente și are nevoie pe perioada sezonului rece, când încasările scad, de bani pentru funcționare plus că ar fi nevoie să susțină proiectele de modernizare a piețelor, au fost argumentele șefului executivului. ” Noi nu discutăm aici de bugetul Bistriței, ci de cel al Direcției Piețelor care este separat..Raportat la costuri acest buget nu poate merge pe pierderi. Urma să facem investiții pentru Piața Mare. ..Noi nu vrem să închidem afacerile oamenilor, dar nici nu putem închide Direcția Piețelor. Trebuie să se înțeleagă care e limita de suportabilitate.Ar trebui să lăsați populismul la o parte” le-a spus Ovidiu Crețu liberalilor.

Replica a venit prompt: ”Veniți ca un Făt Frumos pe cal alb în povestea asta, dar n-ați făcut nicio investiție în piețele orașului de 9 ani de când sunteți primar ..Ați făcut un calcul cu cât cresc veniturile la acest capitol  dacă creșteți tarifele? Și cu ce bani faceți aceste investiții? aveți undeva o proiecție?. Spuneți că veniți din mediul privat, dar n-ați luat asta în calcul decțt majorarea tarifelor, nu și gestiunea cheltuielilor” i-a răspuns consilierul liberal Ioan Peteleu, fost viceprimar în mandatul trecut. Peteleu i-a mai spus și că la finalul anului trecut piețele se autofinanțau în procent de 98 % și se întreba ce s-a întâmplat de atunci.

Jumătate din maxim-propunerea viceprimarului Niculae

Viceprimarul PSD, Cristian Niculae a avansat o propunere de deblocare a situației, cu ajustarea la jumătate a tarifelor sau cel puțin la nivelul celor mai scumpe chirii deja existente adică 35 de lei/metrul pătrat în Piața Decebal și chioșcuri calea Moldovei, 30 de lei metrul pătrat Piața Independenței și 50 de lei/mp tonete Calea Moldovei. ” Am decis să venim cu propuneri mai rezonabile decât Executivul a fost argumentul viceprimarului în numele grupului PSD ceea ce a stârnit replici acide de la liberali: ”nu sunteți parte a executivului ca viceprimar?”. ”Nu sunt doar viceprimar. Sunt și lider de grup al consilierilor PSD și în această calitate am vorbit aici. Și vreau să le dau asigurări comercianților din Piața din Calea Moldovei că atâta vreme cât voi liderul de grup la PSD nu vor fi mutați fără a se găsi o soluție” a răspuns viceprimarul Niculae. Liberalii i-au reproșat că e doar un plan B, după ce au realizat că opoziția nu renunță cu ușurință: ” terminați cu ipocrizia pe care ne-o aruncați în față. noi ne-am luptat în comisie și nu ne-ați băgat în seamă. Dacă nu era dezbaterea cu oamenii în sală, acum n-ați fi venit cu acest plan 2” i-a reproșat liderul de grup al PNL, Sorin Hangan.

În cele din urmă propunerile avansate de președintele PSD Bistrița, Cristian Niculae au trecut la vot, cu toată împotrivirea opoziției, iar comercianții au părăsit sala nemulțumiți de soluție, dar și supărați pe primar: ” Nu aveți dreptate domnule primar că piața nu se poate autosusține. Știți căt adună piața lunar de pe comercianți : 50 de mii . Atata adună , ca să știți. Aici nu țineți decțt cu bogații. Nu țineți cu cei săraci” a reproșat primarului unul dintre comercianți în timp ce părăsea sala.

Noile tarife se vor aplica din 1 ianuarie 2018.

Categoria: STIREA ZILEI

Comentarii

  1. Eu
    Eu 29 noiembrie, 2017, 08:38

    CRISTIAN MARIUS NICULAE!

    Raspunde

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *