Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Deputatul Cristina Iurișniți vrea sa lase directorii și inspectorii școlari fără funcții politice

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Parlamentarul USR de Bistrița-Năsăud a depus în această săptămână în Parlament o inițiativă legislativă menită să scuture sistemul educațional preuniversitar de ingerința exagerată a politicului
Potrivit propunerii legislative initiate de deputata Cristina Iurisniti, care modifică Legea Educației 1/2011, funcțiile de conducere din sistemul preuniversitar vor deveni incompatibile cu deținerea unei funcții de conducere alese sau numite în cadrul unui partid politic.
”În momentul actual, sistemul educațional se confruntă cu o puternică politizare, atât în ceea ce privește funcțiile de conducere din cadrul Inspectoratelor Școlare Județene și al Caselor Corpului Didactic, cât și al unităților de învățământ din întreaga țară. În ciuda desfășurării concursurilor pentru ocuparea obiectivă a acestor funcții în continuare există o presiune din partea puterii politice în școală resimțită atât de dascăli, cât și de elevi și părinți” scrie în expunerea de motive a propunerii legislative.

Deputatul USR amintește modul în care ministrul a demis într-o vineri seara prin intermediul unui fax 13 inspectori școlari generali, un episod care ar demonstra cât de departe ar fi fost împinse lucrurile: ” Anul acesta, cu doar două săptămâni înainte de începerea anului școlar, ministrul Educației Liviu Pop a demis 13 inspectori școlari generali printr-un fax, trimis vineri seară, fără un preaviz prealabil. Această decizie intempestivă a ministrului Liviu Pop arată strategia PSD-ALDE de politizarea a sistemului prin numirea apropiaților de partid la conducerea inspectoratelor școlare!

”S-a încercat de nenumărate ori construirea unui sistem clientelar între administrația publică și unitățile de învățământ, întâlnind foarte des unități școlare care beneficiază de fonduri suplimentare, în timp ce alte școli râmând neglijate. Această discriminare generalizată funcționează pe baza unui mecanism politic ce deservește doar instituțiile de învățământ care au aceeași culoare politică, promovând astfel servilismul, lipsa transparenței, lipsa integrității și a profesionalismului”, a declarat deputata USR Cristina Iurișniți potrivit unui comunicta de presă transmis de USR.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu