Miercurea accidentelor colective: o mașină a intrat într-un grup de copii la Nepos iar la Beclean patru mașini lovite într-un ambuteiaj

Miercurea accidentelor colective: o mașină a intrat într-un grup de copii la Nepos iar la Beclean patru mașini lovite într-un ambuteiaj

O mașină condusă de o tânără de 25 de ani a intrat în această dimineață într-un grup de copii care mergea către școală în localitatea Nepos, pe DN 17. Rănile copiilor nu sunt grave și inițial doar una dintre victime a ajuns la spital, preluat de o Ambulanță a Serviciului Județean, în timp ce ceilalți trei copii au plecat către școală. Întreg tabloul accidentului s-a conturat în fața celor de la ISU abia în momentul în care profesorii de la Școala din Nepos au sunat la 112 pentru a anunța că alți trei copii, răniți în același accident au nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Crina Sârb, polițiștii au stabilit ca accidentul de la Nepos a fost provocat de o tânără de 25 de ani care  a pierdut controlul volanului din cauza vitezei și a ieșit în afara părții carosabile, lovind grupul de copii. Testarea cu aparatul etilotest a arătat că șoferița nu consumase alcool. Aceeași sursă spune că cei patru copii răniți aveau între 11 și 15 ani.

Accidentul de la Nepos, în care au fost răniți un grup de copii în care a intrat un autovehicul s-a produs la mai bine de 2 săptămâni de la drama din Bârgău în care o camionetă condusă de un adolescent beat a intrat în mai multe grupuri de copii ceea ce a dus la moartea a două adolescente și la rănirea gravă altor trei copile și unei femei

Ambuteiajul de pe pasarela din Beclean a blocat circulația

Patru mașini au fost implicate miercuri în jurul orelor 9,00 într-un accident pe Pasarela de intrare în Beclean. La originea accidentului este tot un tânăr de 23 de ani  din Șieu Sfântu, care circula dinspre Bistrița și care a pierdut controlul volanului tocmai pe pasarelă și a intrat pe sensul opus de mers într-o autoutilitară. Autoutilitara izbită a fost proiectată în alte două mașini de pe celălalt sens, dintre care una era transportată pe o platformă Pasarele a fost blocată minute bune, iar polițiștii au dirijat circulația care vreme de o oră s-a desfășurat pe un singur sens. Toți șoferii din accidentul în care n-a fost nimeni rănit au fost testați și nu consumaseră băuturi alcoolice, potrivit purtătorului de cuvânt al IJP

Sancțiuni și pentru administratorii drumurilor

Potrivit polițiștilor în ambele accidente administratorii drumurilor care au lăsat carosabilul acoperit vor fi sancționați conform OUG 195/2002 , articolul 105, punct 28.

Foto: accidentul care a blocat pasarela de la Beclean. Sursă foto: ISU BN

Categoria: STIREA ZILEI

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *