Culmea opoziției : deputatul bistrițean Robert Sighiartău cere demiterea unui posibil viitor demnitar

Culmea opoziției : deputatul bistrițean Robert Sighiartău cere demiterea unui posibil viitor demnitar

Secretarul general al PNL, deputatul de Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău i-a cerut astăzi printr-un comunicat de presă premierului Viorica Dăncilă demiterea mai multor demnitari printre care și  unuia a cărui numire este doar o ipoteză: Ionuț Mișa. Fostul ministru al Finanțelor debarcat odată cu Guvernul Tudose, nu mai ocupă la această oră nicio funcție de demnitate publică, fiind doar o varianta vehiculată de presă pentru a ocupa șefia ANAF în locul actualului președinte, Mirela Călugăreanu, ea însăși numită abia în iulie anul trecut.

Uite cum arată pasajul buclucaș al comunicatului de presă de astăzi semnat de Robert Sighiartău și transmis pe adresa tuturor redacțiilor din Bistrița-Năsăud, prin care liberalul cere demiterea unui șef ANAF inexistent : ” În acest scandal aflat abia la început, Premierul Viorica Dăncilă trebuie să o demită de urgență de (sic!) Olguța Vasilescu. Să-l demită rapid și pe Ionuț Mișa care nu are ce căuta la șefia ANAF (sic) după ce-a dat peste cap sistemul fiscal cât a fost ministru. Apoi să se prezinte în fața Parlamentului ca să dea socoteală și soluții în legătură cu dezastrul politicilor salariale și fiscale ale primelor două guvernări Dragnea.”

Gafa de comunicare a numărului 2 din PNL a fost taxată astăzi și de presa centrală. Știri pe surse.ro  scrie astăzi sub titlul : ””Numărul 2 din PNL, gafă sau gest premeditat? că  ”Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, îi solicită premierului Viorica Dăncilă să o demită pe ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, pentru „incompetență, minciună și cinism”. Totodată, deputatul liber solicită și demisia lui Ionuț Mișa de la șefia ANAF. Doar că președintele Fiscului este în acest moment Mirela Călugăreanu”.

Categoria: POLITICA

Comentarii

  1. Mihai B
    Mihai B 6 februarie, 2018, 19:51

    Am citit o replica a domnului într-un ziar local. Cu o mânie demnă de pesede se războia cu o ziarista care nu ar fi înțeles la ce s-a referit dansul când când l-a făcut șef la ANAF pe Misa. Ca la psedeu … nu ați înțeles nimic, noi zicem una voi înțelegeți alta. Alta întrebare!

    Raspunde

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *