Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Dublu standard cu sediile Palatelor de justiție în BN. În Bistrița se poate în 2 ani, la Beclean au trecut 11 și tot n-au gata decat un sfert

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Din cele trei judecătorii existente  în județ doar cu sediul Palatului de Justiție din Năsăud  nu sunt probleme legate de spațiu, relevă raportul de bilanț pe 2017 al Tribunalului Bistrița-Năsăud. În timp ce Palatul de Justiție din municipiu a devenit neîncăpător pentru Judecătoria Bistrița, nevoită să  împarte sediul cu instanța superioară,  problemă care ar putea fi rezolvată anul acesta prin finalizarea noii aripi  de clădire,  în schimb la Beclean situația pare de nerezolvat.

7 ani de șantier la Beclean și o clădire gata doar pe sfert

De 11 ani se fac demersuri pentru ridicarea unui clădiri noi a Judecătoriei Beclean, care funcționează într-un imobil retrocedat și  în condiții cu totul improprii (foto 2) Chiar dacă licitația pentru proiectarea noului Palat de justiție din Beclean a  fost încheiată în 2009, iar lucrările au demarat 2 ani mai târziu, problemele cu finanțarea, lucrările suplimentare apărute, dar și neînțelegerile dintre proiectant și executant, menționate în raportul conducerii Tribunalului BN  au făcut ca și după 7 ani imobilul, care ar fi trebuit să aibă 3000 de metri pătrați, să nu poată fi finalizat (foto proiect, sursa foto: dicositiganas.ro)

Potrivit raportului pe 2017 lucrările de construcție  la Palatul de Justiție din Beclean au ajuns abia la 27,8  % din total, iar până acum au fost investiți 5,075 de milioane de lei. Pe total costurile ar putea depăși 18 milioane de lei. Conducerea Tribunalului Bistrița-Năsăud explică însă că lipsa bugetării a făcut ca în total 490 de zile să nu se lucreze deloc pe  șantierul imobilului, care ar fi trebuit finalizat încă din 2014.

Un raport al Curții de Apel Cluj, în subordinea căruia se află Judecătoria Beclean menționează faptul că încă de la început au fost probleme în condițiile în care s-a constatat că terenul nu era corespunzător din punct de vedere geotehnic, astfel că a fost nevoie de adâncirea săpăturii și folosirea unor tehnologii cu perne de balast care au ridicat costurile cu aproape 70 de mii de lei. În plus, o tâmplărie antiglonț prevăzută de proiectant și considerată mult prea costisitoare,  a fost respinsă de la finanțare de Ministerul Justiției, așa că lucrările au fost oprite din nou la Beclean, însă din 2016 au fost reluate odată cu o bugetare mai mare de la MJ.

8,5 milioane de lei costă noua aripă a Palatului de Justiție de la Bistrița

Dacă la Judecătoria Beclean lucrurile au trenat ani de zile și nu e clar când vor putea fi finalizată clădirea noii judecătorii, cu totul altfel au stat lucrurile cu extinderea Palatului de Justiție de la Bistrița. Aici construcția  noii aripi de clădire cu trei etaje și o suprafață desfășurată de 1200 metri pătrați a început în ianuarie 2017 cu bani de la Compania Națională de Investiții, iar la sfârșitul anului era gata deja 72% din lucrare.

Toată construcția costă în jur de 8,49 de milioane de lei, iar până la sfârșitul anului trecut se decontaseră deja lucrări de 6,1 milioane. Conducerea Tribunalului speră ca noua clădite să poată fi finalizată cu mult înaintea lunii august al acestui an, termenul-limită pentru încheierea șantierului.

Noul corp va fi împărțit frățește de Judecătoria Bistrița și de Tribunal: la parter va ajunge departamentul economic și financiar, dar și administrația, la etajul 1 va fi mutat compartimentul IT și birouri de judecători, la 2 vor fi relocate 7 săli de consiliu pentru Judecătorie și 7 pentru Tribunal, iar la demisol va fi mutată întreaga arhivă.

 

 

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu