Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

OPINIE: Tudorele, ai făcut-o ca un procuror comunist ce ești!

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Am văzut în seara aceasta, ceva ce credeam că dispăruse după revoluție, modelul activistului comunist, gata să demoleze, la comanda “tovarășului secretar general, “dușmanul de clasă”, înfierându-l cu “mânie proletară”. Mi-a apărut în față, figura procurorului comunist atotputernic, gata să slujească la ordin partidul, oricât de penibile erau ordinele tovarășilor. Fie că trebuiau arestați doctorii sau moașele care-și permiteau să “ajute” câte o femeie care se săturase să fie obligată să “producă mai mulți copii” decât animalele din curte.

Sau acel “vajnic” tovarăș de încredere care, asmuțea milițianul din sat pentru a aresta și condamna, la ani grei de pușcărie, câte un biet țăran care tăiase și el, pentru a-și hrăni copiii, unul dintre cei doi viței fătați de văcuța din curte. După revoluție, ne-am războit, cu mai mult sau mai puțin succes cu securiștii, milițienii, chiar și activiștii cu ceva notorietate. O categorie profesională care a făcut posibile multe dintre abuzurile comuniștilor, nu a fost atinsă nici măcar cu o floare, nimeni nu și-a pus întrebarea: Oare cine a făcut posibile sentințele penale aberante, aplicate în cei mai bine de 50 de ani de comunism? Milițienii, securiștii? Nu, o făcea posibilă o categorie profesională de o lașitate ieșită din comun, cea a procurorilor și judecătorilor comuniști.

O spun tare și ferm, pentru că au făcut-o împotriva unchiului meu, pe care, pentru că nu s-a temut să lupte pe față cu comunismul, l-au trimis într-un ospiciu, unde urma să fie lobotomizat. Noroc cu un doctor, pentru care, jurământul lui Hipocrat a fost mai important decât statutul PCR, care a refuzat ordinul direct. Acești funcționari lași, fără coloană vertebrală, sunt cei care au ajuns “judecători constituționali”, miniștrii ai justiției, rectori, decani, avocați ai poporului. Vreți nume? Iată câțiva foști procurori comuniști ajunși mari democrați: Ciorbea, Toader, Valer Dorneanu, Norica Neculai și mai sunt destui. În CV-urile lor, toți au absolvit “magna cum laude” și au prestat în procuratura RSR, oare asta-i face atât de obedienți?

Pun și eu niște întrebări subiective, așa cum a fost și raportul domnului procuror comunist Tudorel Toader, care și-a permis să jignească o țară întreagă printr-o polologhie cusută cu ață albă, executată la comanda stăpânilor săi neocomuniști.

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Vasile Miresan în

    M-am saturat pana peste cap de jocurile politicienilor de doi lei. Totul este praf in ochi, ca cetateanul sa uite ca s-au scumipit toate, de la utilitati la mancare și servicii.Ce sa mai zici… cand ai majoritate absoluta si ajungi sa-ti dai jos propriul guvern prin motiune de cenzura….trei guverne/an, etc.
    Pacat ca un profesionist, cadru universitar, fost judecator constitutional, etc. a dat cu piciorul la tot…

Răspunde lui Vasile Miresan Renunță