Bistrita
14 decembrie 2018
Noros
-3°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0751-22.66.60 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!
Adresa de email: redactia@bistritaexpress.ro

Ciprian Moldovan: ”Despre prietenul meu liberal”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

După ce a stârnit controverse în mediul online  cu un text în care explica de ce îl susține pe primarul Ovidiu Crețu, jurnalistul și fostul moderator TV Ciprian Moldovan revine cu un alt material de opinie despre un liberal pe care îl consideră ca un potențial foarte bun primar, și pe care forțând nota îl compară cu Ovidiu Crețu. Îi publicăm integral materialul de opinie:

L-am cunoscut prin 1983. În prima zi de școala s-a așezat într-o bancă, lângă geamul imens dintr-o sală a Liceului Electrotehnic. Tăcut și cu ochii ascunși în spatele unor ochelari cu lentile heliomate, de care nu mai văzusem până atunci. M-am așezat lângă el, nici nu mai știu de ce, poate pentru ca nu mai erau locuri, ori poate pentru ca mi-a inspirat încredere. Eram și eu destul de rezervat, ca orice copil venit de la o școală de țară, cu clase mici și întunecate. Îmi aduc aminte că multă vreme m-au fascinat geamurile neobișnuit de mari și imaginea lanului de porumb vecin cu liceul la care ajunsesem și care era ultima clădire pe partea dreapta din Bistrița înspre Unirea. Aveam să aflu în scurt timp că îl cheamă Hangan Sorin și vine din Livezile. Nu o să deapăn amintiri din anii de liceu. Am rămas colegi de bancă până la sfârșitul clasei a X-a când el, pentru că atunci se susținea examen ca să ajungi în clasa a XI-a, s-a dus la un liceu de automatizări de prin Moldova.

Ne-am văzut sporadic până prin 2008. Știam, doar că administrează o afacere, că are o familie frumoasă și că majoritatea clienților lui erau din vestul Europei. Cam atât. Apoi, viața ne-a apropiat într-o tentativă de a pune pe picioare o televiziune locală cu o abordare jurnalistică de un nivel diferit de a celor existente. Cred că nu ne-am ales bine momentul, era în plină criza și firmele câte mai rămăseseră numai de publicitate nu mai aveau bani, iar cele care îi aveau și-i țineau în seifuri speriate de spectrul unor vremuri și mai complicate.

Sorin Hangan, al cărei firmă făcea case de locuit sau de vacanță din lemn a fost lovit de amploarea crizei imobiliare. Eram apropiați și aflam cum îi cădeau contractele unul câte unul, ori nu primea decât cu o întârziere nepermis de mare tranșele pentru lucrările executate. Nu mai vorbesc că au fost cazuri când sume mari de bani pentru case deja vândute prin Spania și Italia nu i-au mai intrat niciodată în cont.

Omul acesta a luptat, cu dinții strânși, pentru afacerea lui pe care a ridicat-o de la zero. E greu pentru cei care nu lucrează în mediul privat, ori au fost toată viața doar angajați, să înțeleagă zbuciumul care te cuprinde când totul se prăbușește în jurul tău, iar rezolvarea atâtor probleme pe care le generează o economie în degringoladă  depind de factori pe care nu îi poți controla. Fiscul, băncile, furnizorii, angajații, toți dau navală peste tine. Vor bani, dobânzi, asigurări, fără nicio amânare, amenințând fiecare, cu penalități, procese, demisii. Nu de puține ori l-am găsit în biroul lui, de-altfel modest, înconjurat de somații cu privirea în gol, deznădăjduit. Îmi vorbea pe un ton jos, iar când îi ziceam câte ceva simțeam ca spusele mele trec prin el. A reușit să-și salveze compania cu eforturi supraomenești, pe care nu le pot reda cuvintele mele. Văzându-l, însă, cum luptă, fără să abandoneze, fără să întindă mâna după contracte din bani publici, deși la câți le făcuse bine, cred ca și-ar fi putut deschide niște uși, îl prețuiesc și îl admir.

Este genul de om pe care te aștepți să îl găsești într-un partid liberal. Întreprinzător, creator de locuri de munca, plătitor de taxe și impozite, principial. Nu a fost în viata lui angajat la stat și nici nu a cerut sinecuri, deși ar fi putut-o face pe vremea USL-ului. Dacă liberalii bistrițeni chiar vor să câștige Primăria Bistrița atunci nu o pot face decât pe mâna lui Sorin Hangan. Nu numai cred ca ar putea câștiga, pentru ca, fiind un pic histrion, și-ar știi manageria bine campania electorală, dar știu ca ar fi și un primar foarte bun. Are experiență, e serios, aplicat și nu e dispus la tot felul de compromisuri și jocuri de culise care au aruncat, hai sa-i zicem, clasa politica la zero încredere. Într-un fel ii seamănă lui Ovidiu Crețu, deși unii se vor declara oripilați de comparație, desigur într-o varianta mai juvenilă.

Am învățat de la Sorin Hangan multe și, cu toate că eu nu mai cred în PNL-ul de azi populat cu foști pedeliști, complici la dezastrul prin care am trecut în timpul celor două mandate a unui președinte iresponsabil, îi doresc din tot sufletul succes și îl voi considera mereu prietenul meu”.

 

Share.

About Author

10 comentarii

  1. Ciprian Moldovan în

    Asa e narodule care te ascunzi in spatele unui nickname, fara sa-ti asumi identitatea, prietenii trebuie injurati, terfeliti. Sunt convins ca chipul vostru al celor care se ascund ca sobolanii e scjmonosit de ura.

  2. Din păcate, cu tot respectul, in momentul acesta, PNL nu are niciunul care poate câștiga primăria. Liberalii se cearta între ei în loc să le dea grele președinților. Că marfa au har domnului.

  3. Claudiu Mireşan în

    Histrion = bufon , şarlatan , ipocrit . Fain il lauzi . La fel şi cu treapta a 2-a de liceu : nu a fost în stare să o treacă la ” electro ” şi s-a dus la Suceava în cel mai prost liceu din țară

  4. Spre surprinderea ta, ciobanule, am prieteni si la udmr. Pentru ca nu mi-am ales prietenii dupa optiunea lor politica. Prietenii mei sunt oameni, in primul rand. Sper sa intelegeti si voi cei care doar injurati si jigniti ca intr-o democratie respectul pentru opinie este sfant. Numai ca pentru acest lucru trebuie sa aveti educatie.

  5. Histrion, actor la greci si romani. Acesta este si sensul larg in care se foloseste, despre persoane care sunt capabile sa joace un rol. Ca multe alte cuvinte din limba romana, are mai multe sensuri si de aceea conteaza contextul folosirii lui. Sorin Hangan a fost un elev foarte bun in prima treapta de liceu si a ales sa plece la liceul din Moldova din motive despre care nu vreau sa vorbescpentru ca tin de viata lui privata.

Lasă un comentariu