Bistrita
14 decembrie 2018
Noros
-3°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0751-22.66.60 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!
Adresa de email: redactia@bistritaexpress.ro

Președintele BNS Dumitru Costin dă la Bistrița de toți pereții cu Revoluția fiscală: ”S-a ajuns ca 87% din securitatea socială să fie suportată de angajat, în timp ce UE nu acceptă mai mult de 50%”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Șeful Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, prezent astăzi la Bistrița la o reuniune organizată în sala de ședințe a Consiliului Județean, a explicat cât de departe sunt dispuși să meargă sindicaliștii BNS în lupta împotriva legislației din așa-numita Revoluție fiscală. De la atacul la CCR, însă numai după ce ordonanța 79 și restul pachetului  vor  fi dezbătute în Parlament, sindicaliștii BNS iau în calcul în caz de nereușită, chiar și sesizarea Curții Europene de Justiție, unde vor să reclame încălcarea masivă a tratatelor ratificate de România în materie de securitate socială.

Dumitru Costin le-a cerut atât sindicaliștilor cât și publicului prezent în sală printre care se afla și prefectul Ovidiu Frenț, mai mulți șefi de instituții deconcentrate, antreprenori dar și fostul ministru Florin Jianu, președinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, să nu mai folosească sintagma ” transferul contribuțiilor”. Liderul BNS a explicat că nicăieri în textul ordonanței 79/2017 nu este folosit termenul, care în discursul public maschează de fapt o schimbare de fiscalitate în România: ”Îi rog și pe cei prezenți aici să-și scoată din vocabular această teză a transferului contribuțiilor. Ați auzit repetându-se la nesfârșit de către înalți oameni politici. Ea nu există. Acest transfer al contribuțiilor de la angajator la angajat nu-l veți regăsi în niciun act normativ: nici în ordonanța 79 și nici în ordonanța 3 sau 72, ea nu există decât în discurs. Nu este decât o schimbare de fiscalitate: România a decis s-o cotească de la modelul social-european spre modelul social-românesc” a mai spus Costin .

Toate tunurile pe Victor Ciorbea

Încercând să obțină abrogarea ordonanței care schimbă sistemul fiscalității cei din BNS au apelat la Avocatul Poporului, singurul care poate ataca la CCR o ordonanță de urgență înainte de adoptarea în Parlament. Însă n-au avut succes. Ieri Ciorbea a transmis la cererea unui ziar central  că BNS nu i-ar fi oferit suficiente date despre impactul transferului de contribuții:  ” Au trecut mai bine de trei luni și a ieșit public (nota red. Victor Ciorbea).. cu niște mici chițăieli pe niște site-uri de știri, cum ca noi am fi vinovați de faptul că domnia sa, din 15 noiembrie și până în prezent – în 15 noiembrie i-am pus la dispoziție un dosar consistent..care îl indemna pe domnul Ciorbea să sesizeze imediat Curtea Constitutionala, pentru a stopa aplicarea acelui act normative.

Domnului Ciorbea din titulatura de Avocat al Poporului a pierdut  un ”r” și a rămas știți și dvs cu ce… Asta ne obliga pe noi să ne ducem bătălia pe mai departe, fiindcă Parlamentul României nu va putea să amâne la nesfârșit dezbaterea și aprobarea  legii de aprobare a Ordonanței 79, va purcede să facă acest lucru în aceasta sesiune parlamentară. Asta ne va da noua posibilitatea să o atacăm de data asta la Curtea Constituțională”, a spus liderul BNS.

82% din finanțarea sistemului securității sociale apasă acum pe salariați , în loc de 50% cât e acceptat în UE

Dumitru Costin spune și că nu exclude ca ultimă variantă, dacă nu vor avea câștig la CCR să sesizeze si Curtea Europeana de Justitie, deoarece ar exista o încălcare a Codului european de securitate sociala.

Nu în ultimul rând, trebuie să ne continuăm bătălia și la Curtea Europeana de Justiție, dacă Curtea Constituțională din România se va dovedi în cursul acestui an – pentru că oricât se așteaptă ei să nu judece aceasta speță, o vor judeca. Și sper sa o judece corect. Însă trebuie să știți ca mai avem o cale de acces, pentru că România, după adoptarea Ordonanței 79, încalcă brutal un tratat european ratificat de Parlamentul României, și anume Codul european de securitate socială. În ăla scrie negru pe alb ca un sistem de securitate sociala, la nivel național, nu poate să fie finanțat de salariați cu mai mult de 50%, restul de finanțare trebuind sa vină ori de la patronat, ori de la bugetul public, de la oala comuna. Astăzi, pe legile în vigoare ale României, si anume Ordonanța 79, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale, aprobate de Parlamentul României, finanțarea sistemului de securitate socială este apăsată excesiv pe salariați: 82,6% din finanțarea sistemului de securitate sociala vine din contribuția salariatului de pe teritoriul României, o încălcare brutală“, a afirmat Dumitru Costin.

Liderul BNS a participat  la Bistrița la lansarea proiectului Creative Start, un proiect de susținere a industriilor creative în regiunea de Nord-Vest, pe care BNS îl derulează împreună cu Consiliul Național al Intreprinderilor Mici și Mijlocii.

 

 

Share.

About Author

2 comentarii

Lasă un comentariu