Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ionuț Simionca: ” am avut multe împliniri cu echipa din care fac parte”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Deputatul Ionuț Simionca a aniversat marți trei ani de când a preluat șefia Partidului Mișcarea Populară în Bistrița-Năsăud. Pentru că îl consideră momentul de start al carierei sale politice parlamentarul PMP a simțit nevoia să le mulțumească pe pagina de socializare celor care l-au sprijinit:” Se împlinesc, astăzi, trei ani de când Partidul Mișcarea Populară mi-a încredințat prima funcție de mare responsabilitate din scurta mea carieră politică. M-am străduit întotdeauna să fac lucrurile așa cum am crezut eu că este mai bine. Am avut multe împliniri și realizări împreună cu echipa din care fac parte, am învățat multe și m-am străduit să fiu, în tot ceea ce fac, alături de bistrițeni. 
Vă mulțumesc tuturor pentru încredere și sprijin, voi face și de acum încolo tot ceea îmi stă în putere pentru o lume mai bună, mă voi lupta pentru drepturile cetățenilor, pentru demnitatea românilor și pentru viitorul nostru și al copiilor noștri!” a scris Simionca.

În urmă cu trei ani Ionuț Simionca a fost numit președinte interimar după ce partidul fusese condus de Geea Balaszi, cea care anunțase că se retrage din viața politică, pentru a ajunge câteva luni mai târziu cu funcție de conducere în UNPR. La preluarea mandatului, în prezența președintelui PMP Eugen Tomac, Simionca pe atunci om de afaceri, a declarat într-o conferință de presă că va demonstra că proiectul său politic e unul de succes. Un an și ceva mai târziu era deputat, după ce cu câteva luni înainte candidase pentru funcția de primar al Bistriței.

Share.

About Author

Lasă un comentariu