Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Primarului Crețu i se reproșează pierderea a 5 milioane de euro, după ce GAL-ul Bistrița a ratat finanțarea

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Prim-vicepreședintele PNL Stelian Dolha l-a acuzat pe primarul Ovidiu Crețu că este principalul responsabil pentru pierderea a 5 milioane de euro și ratarea obținerii finanțării  pentru înființarea și funcționarea unui GAL urban al Bistriței prin programele POCU-POR care se adresa zonelor urbane considerate marginalizate. Fostul deputat, care  s-a implicat într-un comitet de inițiativă pentru înființarea GAL-ului urban în urmă cu doi ani alături de reprezentanții a aproximativ 20 de ONG-uri, a relatat astăzi într-o conferință de presă că primarul Crețu a refuzat în cele din urmă asocierea municipalității cu cei care lucrau de câteva luni la strategia acestuia.

Dolha a explicat că în grupul de inițiativă al GAL-ului inițial se numărau oameni cu expertiză în grupuri de acțiune locală și reprezentanții ai unor ONG-uri și că motivul primarului care a dorit să semneze asocierea în GAL doar cu Camera de Comerț a fost acela că pe ceilalți nu-i poate controla: ”Bistrița nu are GAL urban pentru 5 ani de aici încolo din pricina aroganței celor care o conduc. Adica am pierdut dintr-un foc 5 milioane de euro pe care acest Gal al Bistriței le putea primi, gestiona și direcționa către proiecte pentru persoane marginalizate, pentru ONG-uri, pentru  persoane cu dizabilităti. Ceea ce a reusit Dejul, Gherla, Baia Mare, Targu Mures, Alba Iulia, Sebes  și alte orase unde orgoliile unui primar n-au fost mai importante decât binele comunitatii, Bistrita n-a izbutit” a declarat Stelian Dolha.

Bani pierduți din orgoliu

Fostul deputat a explicat  pentru Bistrița Express că a așteptat până când listele cu strategiile Gal-urilor care au primit finanțare au rămas definitive, ceea s-a întâmplat luna trecută, pentru a avea o reacție publică : ”În februarie anul acesta a fost publicată selecția finală pentru strategiile de dezvoltare a acestor GAL-uri urbane( și e prima data când si municipiile primesc dreptul de a asocia sau a creea GAL-uri  care sa fie finantate prin fonduri UE): 35 au fost admise si 10 respinse : Bistrița nu e nicaieri, deși dacă vă amintiți Consiliul Local Bistrița a aprobat asocierea municipiului  într-un grup de acțiune locală  în 2016 : l-au denumit Gal Bistrita 2027. Ei bine reprezentanții acestui GAL  acceptat de domnul primar nici măcar nu a depus strategia, iar site-ul finanțatorului nici măcar nu i-a consemnat.” a mai spus Stelian Dolha. El a reamintit că în urmă cu doi ani a atras atenția asupra modului în care a reacționat primarul:” Am dat un comunicat de presa atunci în 2016 eram încă deputat si l-am acuzat pe Ovidiu Cretu că dă la o parte un grup de 20 de ONG-uri care lucrau de săptămani la o strategie pentru viitorul GAL, pentru a-și impune acolo proprii oameni. N-a contat ca in grupul acesta de initiativa erau chiar oameni cu expertiza, care puseseră pe picioare Gal-uri rurale în județ, adica știau cum merg lucrurile și care-si oferiseră voluntar sprijinul, că erau majoritatea ONG-urilor sociale reprezentative la nivelul Bistriței si asociații patronale” a explicat Dolha pentru Bistrița Express.

În 16  februarie 2018 Ministerul fondurilor Europene a publicat lista finală a Gal-urilor urbane din comunități marginalizate ale căror strategii de dezvoltare au trecut de evaluare. Celor 32 de Gal-uri acceptate în decembrie la evaluarae preliminară li s-au mai adaugat trei. Printre câștigători se număra ”Plaiuri Someșene” din Gherla, Grupul Alba Iulia Incluzivă , Gal-ul Târgu Mureș sau Baia Mare. Citiți aici lista grupurilor de acțiune locală urbane care vor derula proiecte de 5 milioane de euro: Lista finală de evaluarea strategiilor de dezvoltare locală din comunități urbane marginalizată

 

 

 

 

 

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu