Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Cursa agonizantă de la Arctic Ultra se apropie de finish: după imaginile tulburătoare cu campionul îngenuncheat, Tibi Ușeriu e de neoprit

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Tibi Ușeriu, campionul de neoprit de la Maratonul Ultra Arctic a intrat pe ultima sută de kilometri din cei 618 ai uneia dintre cele mai dure competiții din lume. După ce zecile de mii de susținători care urmăresc cu sufletul la gură parcursul omului de oțel au înghețat miercuri în fața unor imagini video cu campionul îngenunchiat făcând eforturi teribile  să se ridice în pustiul înghețat și să tragă o sanie care nu mai voia să se urnească, astăzi imaginile arătau un campion de neoprit , care își doboară propriile recorduri din anii trecuți. Cei care-l însoțesc transmit: ar putea încheia cursa chiar mai repede cu 7 ore decât anul trecut. ”În mod normal ar fi trebuit să termine cursa în noaptea de joi spre vineri, dar la cum goneşte, e posibil sa termine joi spre seară.Oameni dragi, oameni frumoşi, haideţi să îl însoţim până la final ! Un strop mai este !” este mesajul postat joi dimineața pe pagina de facebook Tășuleasa Social.

Raportul organizatorilor cursei tot din această dimineață postat pe pagina de facebook 6633 Arctic Ultra consemnează: ”Marele nostru prieten Tibi continuă să conducă şi în ultimele 24 de ore s-a pornit pe noul drum Inuvik-tuk către punctul de control 7-ultimul punct de control….în timp ce există încă multe care pot merge prost se pare că în următoarele două zile am putea vedea toți cei 6 de sportivi rămași trecând linia de sosire pe malurile Oceanului Arctic în Tuktoyaktuk.” scriu organizatorii Maratonului Arctic Ultra.

Raportul unei zile agonizante în care a reînvățat să meargă

Dincolo de rapoartele organizatorilor ce s-a întâmplat în această noapte și în ziua care-a precedat-o consemnează cu emoție prietenii și fratele campionului pe Tășuleasa Social raportul zilei a 6-a, una cu adevărat agonizantă: a gonit pentru a ieși de pe ICE Road, drumul de gheață, dar nu se mai poate ridica. :” Mai avea câţiva kilometri până în Inuvik. Gonise din toate puterile, îşi irosise toată energia, cu un singur gând în cap : să iasa de pe Ice Road …E ameţit de foame, merge în zig-zag. Se opreşte şi încearcă să mănânce ceva. Nu reuşeşte, corpul nu mai vrea nimic rece, corpul îi cere o mâncare caldă. Hamul e pe jos, la fel si beţele. Incearcă să se aplece, dar nu reuşeşte. Spatele doare cumplit iar picioarele sunt ca doi copaci înfipţi adânc în gheaţă. Aşa că îngenunchează. A câta oară ? Nu-şi mai aminteşte. Stie doar că trebuie să se ridice iar. Stă în genunchi şi priveşte în zare, către Inuvik, şi-şi spune : Hai Tibi, încă doi kilometri si mâncăm ceva cald.

Cu greu îşi pune hamul peste umeri, mâinile nu îl ascultă. Apucă beţele si se propteşte în ele, dar nu reuşeşte să se ridice, beţele fug in toate părţile, aşa că le ia pe rând, cu ambele mâini, ca un copil care învaţă să scrie. Respiră adânc şi reuşeşte să pună un picior pe pământ. Pauză de odihnă. Respiră adânc, se opinteşte în beţe cu tot ce are şi se ridică … încet … ca un moşneag. Nu a avut putere sa spună nimic. Un pas, încă un pas, încă un pas … şi s-a pierdut în zare”.

Până și organizatorii s-au speriat

Tibi Ușeriu e pentru a 3-a oară la Maratonul Arctic Ultra și a câștigat primele două curse. Însă niciodată organizatorii nu l-au văzut într-o asemenea stare: ”A ajuns în Inuvik exact când trebuia. Organizatorii îl aşteptau cu trei maşini, dar nu a întors capul către ei, ar fi fost prea obositor. Un pas, încă un pas, încă un pas … până la capăt. Capătul e Inuvik acum.  Nu l-au văzut niciodată aşa. S-au speriat. Au venit doctorii şi l-au examinat pe toate părţile. Picioarele umflate, dar fără degerături, doar degetul cel mare, care acum e mai scurt puţin. Piele pe tălpi nu mai are de mult timp, s-a dus treptat, dar în rest … nimic. Au ridicat din umeri, ca de obicei : “He is ok !”.

Nimic despre Tibi, doar un punct pe ecran

Cei de acasă n-au mai vorbit cu Tibi la telefon așa cum obișnuia sa facă după odihna de câteva ore în cabanele de refugiu. În lipsa contactului telefonic s-au mulțumit să-l privească gonind pe ecranul care-l monitorizează. ” Nu a mai sunat. Dimineaţă a plecat ca un uragan. Nu ştim ce s-a întâmplat acolo, dar a gonit toată noaptea ca şi cum cursa atunci ar fi început. Am încercat să îl sunăm, dar nu am reuşit. Ne-am uitat toată ziua la un ecran, cum zboară cifrele. După câteva ore era la 500km, iar acum mai are un strop şi ajunge la punctul de control. Va ajunge acolo cu 7 ore mai repede decât planul … Halucinant !Nu ştim ce e acolo, nu ştim de ce goneşte aşa, ştim doar că ar fi bine să nu se pună nimeni în calea lui. Mai sunt sub 100km până la final !” scriu cei de la Tășuleasa Social în această dimineață.

Pagina lor de facebook, principala sursă de informații pentru zecile de mii de susținători care-l urmăresc cu sufletul la gură e plină de comentarii din care transpare emoția: ”E totusi un supra-om. Cum poate cineva sa invinga asa conditii meteorologice si oboseala extrema. Toti demonii au fost alungati. E doar Tibi cu Dumnezeu care e alaturi. Ce liniste!” scrie un bistrițean. ”Doamne, n-am mai plâns de când a murit mama acum nu mă pot opri din plâns când mă gândesc prin ce chin trece !Doamne ajută – l să ajungă la sfârșitul traseului, sănătos. ….Hai, Tibi! ” e unul dintre sutele de comentarii postate. Pe pagina organizatorilor, 6633 Arctic Ultra  sunt și acolo sute de mesaje, majoritatea la adresa lui Tibi Ușeriu, în engleză sau română , care s-au strâns toate în cele trei ore de la postarea ultimului mesaj: ” Go Tibi, mă faci atât de mândru că sunt român” îî scrie un admirator celui care a câștigat de două ori consecutiv cel mai dur ultramaraton și se îndreaptă spre a treia victorie.

Share.

About Author

Lasă un comentariu