Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Tibi Ușeriu, reacție la propunerea de a primi cetățenia de onoare a Bucureștiului: vreau ca exemplul meu să-i inspire pe cei care doresc să-și depășească limitele, nu să reabiliteze

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Triplul câștigător al maratonului Arctic Ultra, Tiberiu Ușeriu a reacționat astăzi pe pagina sa de facebook la propunerea de a deveni cetățean de onoare al Bucureștiului, avansată recent de primarul Gabriela Firea. Ultramaratonistul, care mărturisește că a aflat din presă că este propus pentru cetățenia de onoare a Capitalei, așa cum tot din presă a aflat și care sunt motivațiile propunerii, a scris pe pagina sa de socializare că nu va fi prezent la o eventuală ceremonie de acordare a titlului, dar că nu va refuza să-l primească din respect pentru cetățenii Bucureștiului. Tibi Ușeriu le dă și o lecție de demnitate celor care au avansat propunerea ținând să precizeze că a dorit ca exemplul să-i motiveze pe cei care vor să-și depășească limitele și nu cum să-i reabiliteze pe alții, aluzie la una din motivările proiectului de hotărâre, care făceau trimitere la detenția sa:

Dragi prieteni, am aflat din presă despre propunerea de a mi se acorda titlul de Cetățean de Onoare al Bucureștiului și tot din presă am aflat că unul dintre motive ar fi că exemplul meu este „despre cum să-i reabilitezi pe alții”. Nu m-aș fi gândit niciodată că pe umerii unui bărgăoan ar ajunge să atârne vreodată o asemenea responsabilitate.

Eu îmi doresc ca exemplul meu să-i inspire pe cei care doresc să-și depășească limitele, întotdeauna în slujba binelui, nu pentru „a-i reabilita pe alții”.

Dacă în Consiliul General se va vota acordarea acestui titlu, nu îl voi refuza, din respect pentru toți bucureștenii, dar nu mă voi prezenta la ceremonia de decernare și nici la alte festivități.

Le mulțumesc celor care s-au gândit să-mi acorde această distincție și tuturor celor care cu gândurile lor bune m-au susținut în timpul ultimei competiții” a scris în această dimineață Tiberiu Ușeriu pe pagina sa de facebook.

Pe ordinea de zi a ședinței  Consiliului General București din această lună figurează un proiect de hotărâre inițiat de primarul Gabriela Firea care propune acordarea titlului de cetățean de onoare al Capitalei pentru Tibi Ușeriu ” singurul est-european care a reușit să termine ultramaratonul de 563 de kilometri de la Cercul Polar pentru al treilea an consecutiv” (nota red. Ultramaratonul a avut de fapt anul acesta o lungime de 604 kilometri). Expunerea de motive a proiectului face referire și la modelul celui care  după”cei 9 ani petrecuți în închisoare pentru infracțiuni gravea stârnit admirația României și a lumii întregi”.  ” transformarea încredibilă a unei conștiințe de la un infractor la un învingător  al unei curse considerate ca fiind cel mai greu ultramaraton din lume – a creat un exemplu apreciat şi promovat de toată presa românească şi internaţională. Performanţa nu e doar pentru reabilitarea lui Tiberiu Uşeriu. Această performanţă este despre cum să-i reabilitezi pe alţii prin exemplul lui Tiberiu Uşeriu”, stă scris în expunerea de motive.

Postarea lui Tibi Ușeriu a adunat în primele două ore sute de comentarii și distribuiri. Comentatorii postării au sesizat ipocrizia gestului făcut de conducerea Primăriei, care încearcă să-și lustruiască din imagine agățându-se de imaginea triplului campion : ”O fac doar pentru imaginea lor…Din moment ce ei nu-s in stare de nimic…se lauda cu lucrurile facute de altii,…Să nu te lasi picat in plasa lor ! Felicitari pentru tot ceea ce faci” îl sfătuiește o admiratoare. ”Bravo! Esti printre putinele persoane din lume care mă fac sa fiu mandru ca-s Român” îî scrie un altul. ”Nici să acorde un titlu fără să jignească nu sunt în stare, ei nu realizează ce muncă este in spatele performanțelor tale, ei au prins din zbor prilejul să-și facă imagine” sau ”M-a uns pe suflet raspunsul tau. Acum vor sa te foloseasca pt capital electoral … Ipocritii !” sunt  constatările altor comentator dintre cele câteva sute care au scris.

Share.

About Author

Lasă un comentariu