În stradă, la strâns semnături pentru două tururi de scrutin la locale

În stradă, la strâns semnături pentru două tururi de scrutin la locale

Mâine susținătorii și activiștii PMP-ului ies în stradă să mobilizeze bistrițenii pentru a semna inițiativa revenirii la două tururi de scrutin în alegerile locale. Pornind de la premisa că boala sistemului democratic românesc este generată de lipsa de reprezentativitate a alegerilor pentru primari, Partidul Mișcarea Populară  a demarat campania națională care să readucă sistemul electoral la sistemul de vot practicat până în 2008 în România:  „La nivel naţional, PMP a început o campanie foarte importantă, prin care suntem hotărâţi să strângem un milion de semnături pentru a arăta dorinţa cetăţeanului de a reveni la două tururi. Noi, cei din PMP considerăm că este necesar, că nu e democratic ca un primar, cum e de exemplu Craiova, să fie ales cu 12% din voturi sau cu 7-8% din voturi, în alte localităţi din ţară. Trebuie să revenim la două tururi”, a declarat astăzi într-o conferință de presă deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.

El spune că sistemul de vot la locale trebuie reparat legislativ, iar inițiativa care este una politică și nu cetățenească vrea să adune un număr cât mai mare de semnături, tocmai pentru a arăta că este una legitimă și cu mare susținere, Simionca mai spune și că s-a dovedit că un singur tur de scrutin avantajează fără echivoc primarii în funcție și partidele mari: „Ştim foarte bine că cei din partidele mari au diferite tertipuri pe care le folosesc în campanii şi candidaţi care să rupă voturi, aşa că avem nevoie de două tururi”

PMP-iștii bistrițeni vor putea fi întâlniți pentru campania de strângere de semnături și la corturi amplasate în oraș, însă numai după ce primesc autorizație de la Primaria Bistrița.  „Începând din acest weekend vom ieşi în stradă, ne veţi vedea activi, să vedem dacă cetăţenii îşi doresc alegerea primarului din două tururi. Majoritatea cetăţenilor îşi doresc acest lucru. Noi ne propunem să adunăm, la nivel de judeţ, undeva la 15.000 semnături”, a mai spus deputatul Ionuţ Simionca.

 

Categoria: POLITICA

Comentarii

  1. Balan Marius- PARTIDUL VERDE B-ta
    Balan Marius- PARTIDUL VERDE B-ta 27 aprilie, 2018, 21:56

    Felicitari domnule DEPUTAT ! Sustinem campania si venim cu semnaturi.

    Raspunde

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *