Dezbatere despre discriminarea în educație organizată și moderată în Parlament cu ocazia Zilei Egalității de Șanse de un parlamentar bistrițean

Dezbatere despre discriminarea în educație organizată și moderată în Parlament cu ocazia Zilei Egalității de Șanse de un parlamentar bistrițean

De 8 mai, data la care Parlamentul a decis în urmă cu 3 ani că se marchează Ziua Naționala a Egalității  de Șanse o dezbatere organizată în incinta Casei Poporului analizează clișeele și stereotipurile care creează și promovează inechitățile de tot soiul în școală. Invitații dezbaterii care este organizată și moderată de președintele Comisiei pentru Egalitate de Șanse din Camera Deputaților deputatul bistrițean Cristina Iurișniți sunt profesori universitari de la Facultățile de Științe Politice dar și de la Sociologie ori Psihologie precum și reprezentanții unor asociații și ONG-uri cu o lungă practică în domeniu, precum și membri ai corpului diplomatic și consilieri de stat de la Administrația Prezidențială.

La eveniment, anunță un comunicat de presă al deputatului Cristina Iurișniți vo fi prezentate, în premieră, concluziile unui studiu național realizat de Asociația pentru Educație Human Catalyst, intitulat ”O radiografie a echității în sistemul de educație-2018. soluții și actori”. Conferința se desfășoară în a doua sa parte și  și pe trei secțiuni: Perspective de gen în educația-de la stereotipii la egalitate, Educația pentru sănătate-condiții pentru egalitate, în timp ce al treilea panel tratează educația inclusivă-șansă pentru viitor.

La finalul conferinței participanții vor adopta un angajament de colaborare pentru asumarea unor obiective concrete în eliminarea stereotipiilor și discriminării în educație, anunță comunicatul de presă semnat de deputatul Cristina Iurișniți.

6 din 9 copii spun că sunt discriminați sau se simt hărțuiți

Președinta comisiei de egalitate de șanse, Cristina Iurișniți atrage atenția că asemenea luări de poziție și dezbateri sunt importante în condițiile în care școala românească a ajuns să perpetueze, prin clișeele promovate  inegalitatea de șanse între tineri: ”Din nefericire, școala românească promovează clișee și stereotipuri ce nu fac decât să perpetueze inegalitatea de șanse și de gen în rândul generațiilor tinere. Efectele acestui sistem educational neadaptat la valorile europene ale egalității de șanse se văd la orice pas: rata de peste 19 %: la abandon școlar, risc crescut de sărăcie și excluziune socială pentru 25% dintre români – printre cele mai ridicate din UE, afectând în principal copiii, romii și femeile;când doar 10% dintre elevi au acces la educație pentru sănătate și 6%  la educația sexuală potrivit vârstei, România e prima în UE la numărul de sarcini la minore (unele chiar de 10-11 ani). De asemenea cifrele pot continua pentru a se  constitui într-o radiografie crudă societală: 6 din 9 elevi români acuză că au fost discriminați sau sunt victime ale bullyingului” a scris Cristina Iurișniți .

 

Categoria: POLITICA

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *