Europenii avertizează România: restituiți taxa de mediu integral, și nu pe bucăți. Autoritățile au termen 2 luni pentru un răspuns

Europenii avertizează România: restituiți taxa de mediu integral, și nu pe bucăți. Autoritățile au termen 2 luni pentru un răspuns

Comisia Europeană a reproșat  joi autorităților române că  nu restituie integral populației taxa de poluare. Potrivit scrisorii de punere în întârziere normele românești aplicabil restituirii taxelor nu ar respecta ” principiile cooperării loiale, echivalenței și efectivității și încalcă astfel un articol (110) din tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, anunță Digi 24. În situația în care statul român nu dă un răspuns în 2 luni de zile sau se constată că răspunsul la observațiile sale este nesatisfăcător următoarea etapă din partea UE este ceea ce se cheamă un ” aviz motivat”, adică solicitarea expresă către statul vizat să înlăture obstacolele în calea respectării legislației comunitate .

Scrisoarea de punere în întârziere primită de România în cazul modului în care se face restituirea taxei de înmatriculare/poluare înseamnă de fapt deschiderea în mod formal a procedurilor de infringement.

În 10 ani statul român a încasat din taxa care a avut până acum 3 denumiri în jur de 1,2 miliarde de euro, dar a restituit o parte foarte mică. Din 17 martie până acum Ministerul Mediului a precizat că a restituit 175 milioane lei vechi. În Bistrița-Năsăud până în luna mai au primit înapoi banii din taxele de poluare/de înmatriculare în jur de 10 % dintre cei care au cerut restituirea , adică 2355, potrivit unui răspuns transmis redacției Bistrița Express de Direcția Finanțelor Bistrița-Năsăud. 

 

 

Categoria: BUSINESS

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *