Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Fostul sef al Curții Constituționale, Augustin Zegrean despre ultima decizie a CCR: ” nu am mai văzut așa ceva”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Fostul președinte al Curții Constituționale  bistrițeanul Augustin Zegrean a declarat  că CCR a adoptat o practică nouă odată cu această decizie de ieri prin care a tranșat conflictul de natură constituțională între președinte și ministrul justiției  și că nu se poate să i se dea dispoziții președintelui, persoana cu cea mai mare legitimitate în România:  ”Nu am mai văzut așa ceva. Eu am participat la soluționarea unor conflicte juridice de natură constituțională, dar de fiecare dată, Curtea s-a limitat să constate existența conflictului. Nu Curtea este cea care spune cum se rezolvă conflictul pentru că lucrurile sunt simple: dacă ar fi spus că este conflict, partea care a intrat în conflict trebuie să iasă cumva din conflict, nu Curtea trebuie să găsească și soluția. Este o practică nouă, probabil că de acum înainte așa vor merge, Vorbim totuși de președintele României. Este persoana aleasă cu cea mai mare legitimare electorală, nu poți să îi dai dispoziții președintelui. Dispozițiile președintelui sunt scrise în Constituție, el nu are altă fișă a postului decât Constituția. Nu se poate merge chiar atât de departe, toate au o limită.” a declarat Augustin Zegrean pentru Digi 24.

Despre opțiunile președintelui după ce CCR a ajuns să dea o asemenea decizie fostul președinte al Curții a fost tranșant: nu respectă decizia (nota red:de  a o revoca pe Laura Codruța Kovesi de la șefia DNA) o face pe riscul lui: ”Președintele poate să respecte sau să nu respecte decizia Curții Constituționale, cea de-a doua variantă și-o asumă. În Constituție se spune că deciziile Curții sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. În cel mult o lună, decizia trebuie motivată și publicată în Monitorul Oficial, din momentul acela opțiunea este una singură, constituțională, cealaltă este pe riscul fiecăruia”.

Ne putem aștepta ca orice ministru să schimbe procurorii

Fostul președinte al CCR spune că decizia nu a încălcat principiul separației puterilor în stat, pentru că soluționarea conflictelor de natură constituțională îi intră în atribuții, însă ”Cum a decis să o facă este un alt aspect. (…) Ne putem aștepta ca orice ministru care vine să schimbe procurorii, procurorii-șefi, că dacă poate schimba procurorii șefi, de ce nu ar putea să schimbe procurorii efectiv? Nimic nu îl mai oprește. Eu cred totuși că nu asta a dorit Curtea Constituțională se se întâmple. Ce s-a transmis e minuta ședinței. Ce s-a scris acolo nu se mai poate schimba, rămâne scris. Prin motivare, sigur că vor motiva de ce au făcut asta. Dar minuta rămâne bătută în cuie. Dar minuta așa rămâne. Să nu vă așteptați să se schimbe ceva prin motivarea deciziei”, a mai comentat Zegrean.

Curtea Constitutionala a României a stabilit, cu majoritate de voturi, existența unui conflict juridic de natura constitutională intre Ministrul justitiei si Presedintele României, are ar fi fost generat de refuzul președintelui  de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi. Ba mai mult, “Președintele României urmează să emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al Direcției Naționale Anticoruptie, doamna Laura Codruta Kovesi. Decizia este definitiva si general obligatorie ..”, se arată într-un comunicat al Curții Constituționale.

Share.

About Author

Lasă un comentariu