Centurile ocolitoare ale Bistriței și Becleanului sunt prioritare în declarațiile oficialilor de ani de zile. De promisiuni s-a ales praful.

Centurile ocolitoare ale Bistriței și Becleanului sunt prioritare în declarațiile oficialilor de ani de zile. De promisiuni s-a ales praful.

După ce a făcut o vizită scurtă prin județ, Narcis Neaga, șeful CNAIR a transmis într-un comunicat de presă postat pe site-ul companiei naționale de drumuri că ” încearcă” începerea lucrărilor la Centura ocolitoare a Bistriței, ”care este esențială”.

În privința demersurilor cu centura ocolitoare a Bistriței comunicatul CNAIR postat ieri pe site-ul companiei reiterează în mare ce a declarat oficialul și  în vizita la fața locului, adică proiectul ar fi cuprins în masterplanul de transporturi  cu finanțare până în 2030 și vor să-l ”tragă” mai aproape de zilele noastre: ”Încercăm ca prim obiectiv începerea lucrărilor la Centura Bistriței, care este esențială. Este un proiect cuprins în Masterplan, am solicitat avizul de mediu, iar în câteva zile vom primi un răspuns. Am făcut deja solicitarea pentru a obține fondurile necesare realizării acestui proiect. Este prins în perioada de finanțare 2021 -2030, și facem eforturi să tragem proiectul în actualul exercițiu de finanțare, ca să începem lucrările de proiectare și execuție”  spune directorul general al Companiei de Drumuri în comunicatul postat. Șeful CNAIR nu a  precizat și ce se va întâmpla cu studiul de fezabilitate, în condițiile în care în urmă cu 8 ani, în 2010 au comandat unul pentru centura Bistrita-Sud, realizat de firma de proiectare IPTANA pentru care Compania Națională a plătit 1,5 milioane de euro.

Istorie cu referendum

De altfel traseul pentru centura care ar urma să treacă prin Pădurea Codrișor este unul  extrem de contestat. Municipalitatea a convocat chiar și un referendum local în 2013 în care întreba dacă la care s-au prezentat abia 13,8 % dintre locuitori, iar din cei prezenți 58% au spus ”da” traseului propus de municipalitate. Deși n-a putut fi validat pentru ca n-a fost îndeplinit pragul de peste  50% prezență, primarul Ovidiu Crețu a preferat partea plină a paharului și a susținut că asta ar fi o opțiune care

Becleanul amânat la calendele grecești 

Nicio vorbă însă în comunicatul de presă al CNAIR despre Centura ocolitoare a Becleanului, orașul blocajelor în trafic, traversat chiar prin centrul său de DN 17 și fără opțiuni, deși Narcis Neaga a recunoscut la Bistrița că traficul pe DN 17 în Beclean e o problemă.

În urmă cu exact 5 ani, în iunie 2013 tot la Bistrița, Dan Șova, ministrul responsabil pe atunci cu marile proiecte promitea că centurile ocolitoare din Bistrița și  mai ales din Beclean vor fi prioritare și că lucrările, cel puțin la cea din Beclean, evaluată la peste 16 milioane de euro  ar putea începe din 2014. De atunci fiecare ministru al transporturilor care a ajuns prin zonă a făcut promisiuni legate de cele două centuri, însă lucrurile au rămas neschimbate.

Categoria: DIN ORAS

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *