Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Lideri locali ai PNL PMP și PER au semnat inițiativa cetățenească susținută de USR ”Fără penali în politică”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Deputatul USR Cristina Iurișniți a anunțat într-un comunicat de presă că mai mulți lideri și reprezentanți ai opoziției s-au alăturat în ultimele zile inițiativei cetățenești ”Fără penali în politică” și au semnat pe listele acesteia.

Printre semnatarii demersului cetățenesc susținut de USR pentru modificarea Constituției pentru a le interzice accesul persoanelor condamnate penal în funcțiile de decizie a statului român se numără reprezentanți din prima linie a opoziției din Bistrița-Năsăud: ”Liderii partidelor din opoziție din judetul Bistrița-Năsăud: deputații Robert Sighiartau (PNL) și Ionut Simionca (PMP), Ioan Turc, Diana Morar, Ovidiu Florean (PNL), Teodor Mârza (PER), Cristian Roth-Gross (FDGR), Lorand Toth și Călin Stan (USR) au semnat și susțin inițiativa cetățenească # Fără penali în funcții publice . Țin să subliniez că în Anul Centenar este nevoie mai mult ca oricând de acțiuni cu impact național! În  privința justiției trebuie să gândim la fel și să acționăm la fel, indiferent de culoarea politică!” precizează comunicatul semnat de deputatul USR Cristina Iurișniți.

Bistrițenii vor să strângă 10 mii de semnături din cele 500 de mii necesare la nivel național pentru promovarea inițiativei cetățenești și deocamdată la nivelul județului există tabele cu 4000 de semnături: ”Este nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi pentru a modifica și completa articolul 37 din Constituție pentru ca cei care au condamnări definitive în justiție să nu mai poată legifera în interes personal uitând de scopul pentru care au primit votul electoratului: să facă politică pentru cetățeni! Împreună, reprezentanții partidelor de opoziție din județul Bistrița Năsăud, susținem această inițiativă de modificare a Constituției pentru a interzice persoanelor condamnate penal și care nu s-au reabilitat să candideze pentru funcții publice alese

Nu mai vrem să avem oameni certați cu legea, penali condamnați definitiv în justiție care să ne conducă țara din cele mai înalte funcții publice, atât în Parlament cât și în administrația locală! ”menționează comunicatul care încheie: ” Orice cetățean onest al acestei țări trebuie să susțină cel puțin cu o semnătură această inițiativă cetățenească.  Doar împreună vom reuși să schimbăm în bine ceea ce ne propunem: o Românie modernă din care să nu ne mai dorim să emigrăm! #Farapenali.ro”

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu