Migrația în Bistrița-Năsăud în 27 de ani: am pierdut populație cât un oraș mediu.

Migrația în Bistrița-Năsăud în 27 de ani: am pierdut populație cât un oraș mediu.

Județul Bistrița-Năsăud este  unul al paradoxurilor din punct de vedere al cifrelor demografice : este unul dintre cele 9  județe din țară în care s-a înregistrat spor natural pozitiv în ultimii 27 de ani. Însă creșterea naturală semnificativă de populație a fost înghițită cu totul de migrația masivă.

Astfel, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), prelucrate de publicația analize economice.ro, județul Bistrița-Năsăud a câștigat datorită sporului natural mai bine de 14000 de locuitori în 27 de ani. E o cifră importantă, ținând cont că în marea majoritate a județelor din țară, sporul natural ( adică raportul între cei născuți și cei decedați)  a fost negativ. La noi, sporul natural a adus  populație cât încă un oraș de talia Becleanului plus o comună.

Tot ce a câștigat județul prin spor natural s-a estompat însă ca urmare a migrației  masive, atât internaționale, cât și interne, către zonele urbane mari. Aceeași publicație, care trece în revistă cifrele demografice ale tuturor județelor indică, în baza cifrelor INS peste 62 000 de locuitori plecați din Bistrița-Năsăud prin migrație, din 1990 încoace. Altfel spus, județul a pierdut prin plecare la muncă în străinătate, stabilire în alte centre urbane, etc  aproape un oraș de talia Bistriței. Una peste alta, la un calcul care include sporul natural și migrația, adică plus cu minus, cifra demografică finală din 1990 până în 2017 indică o pierdere de populație de peste 42000 de locuitori.

Populația din acte versus realitate

În 2017 populația din județul Bistrița-Năsăud, conform evidenței populației, era de 328 000 de locuitori. Aceasta însă numai în acte. În realitate, zeci de mii figurează aici, și-au păstrat cetățenia, însă locuiesc în alte țări. Este așa numita populație stabilă, cu care operează statisticile INS. Realitatea o dă însă așa numita populație rezidentă indicator pe care INS îl poate valida doar la recensăminte si nu-l prea folosește în statisticile uzuale. Și ultimul a fost în 2011: atunci a indicat 286 000 de locuitori în Bistrița Năsăud. ”Populația  rezidentă se stabilește numai  la recensăminte, si ultima cifră a populației rezidente o avem la recensământul din 2011, când era 286 000. Diferența dintre 286000 de atunci și 328000 din 2017 reprezintă exact acei oameni plecați/ Îi avem în evidență cu domiciliu în Bistrița-Năsăud, n-au renunțat la cetățenia română, aceștia sunt 328 000, potrivit cifrelor Evidenței Informatizate  a Persoanei. Dar de facto, noi avem 286 000 ” explică Mircea Chira, directorul Direcției Regionale de Statistică.

Directorul Direcției Regionale de Statistică,  Mircea Chira a confirmat pentru Bistrița Express și validitatea cifrelor publicate pentru județul Bistrița Năsăud  de analiștii de la analize economice.ro. : ” sporul natural pozitiv e corect. Si cifra de 62000 de locuitori pentru migrația internă și internațională..Ei vorbesc aici de populația rezidentă, iar noi dăm populația după domiciliu”

Cum stau alții  

În cei 27  de ani scurși din 1990 până la ultimele date (2017) sporul natural negativ din România a dus la o scădere de populație cu 908 000 de persoane. dacă n-ar fi fost migrația am fi rămas 19, 6 milioane. Restul de 2,6 milioane de locuitori sunt români care au plecat din țară, definitiv sau temporar relevă analize economice.ro.

 

Categoria: IN VIZOR

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *