Fostul ministru al integrării europene din Guvernul Cioloș, deputatul Cristian Ghinea a relatat într-o conferință de presă la Bistrița cum a decurs vizita la Avocatul Poporului de miercuri când grupul USR a încercat să-i ceară atacarea la CCR a ordonanței 92/2018, cea care lasă DNA și DIICOT fără procurori: ” ne-a primit adjuncta domnului Ciorbea (nn. titularul funcției fiind plecat în concediu) care ne-a spus că a rămas cu toate atribuțiile, mai putin aceea cu atacul la CCR a ordonanțelor de urgență”. Ghinea a explicat că el și colegii săi parlamentari i-au cerut să vadă hârtia în cauză, pentru ca este un act oficial al statului român, iar aceasta ar fi promis că-l va pune la dispoziție în cursul zilei de joi.
Întrebat dacă atitudinea lui Victor Ciorbea nu e cumva un caz de abuz în serviciu, Ghinea a evitat să pronunțe, explicând că juriștii partidului se ocupă de acest aspect, dar că și dacă fapta acestuia nu e abuz, e sigur o faptă din registrul absurdului: ” juriștii nostri lucrează la această problemă, vor spune dacă este o faptă penală sau nu . Oricum, dacă nu e penală, e o faptă absurdă, nu poți să pleci cu atribuțiile funcției în concediu. Gândiți-vă că această atribuție este exclusiv a Avocatului Poporului. și e făcută pentru cazuri de urgență..Dacă am avea un Guvern dictatorial, nu că asta ar fi foarte departe, și ar da o ordonanță de urgență, să spunem, să desființeze Parlamentul sau ceva mai grav, atunci Avocatul Poporului ar trebui să oprească asta de urgență . Dacă îl găsește în concediu atunci suspendam democrația? ”
Ghinea a spus și că la mijloc sunt prea multe coincidențe ca să suspecteze o acțiune pusă la punct dinainte, în condițiile în care dispoziția de delegare cu omisiuni a fost dată înaintea OUG-ului lui Tudorel Toader: ” Dati-mi voie să nu cred varianta asta, prea se leaga toate, prea multe coincidențe: pensia specială, salariul și apoi ordinul că delegă atribuțiile, mai puțin atacarea ordonanțelor. Și toate astea în 15 octombrie, deci cu câteva zile înaintea ordonanței” a mai spus deputatul USR.