OPINIE: Economia bubuie, țara scârțâie, noi ne imprumutăm într-o veselie.

OPINIE: Economia bubuie, țara scârțâie, noi ne imprumutăm într-o veselie.

Oare ce urmează? L-am auzit în dupa amiaza aceasta pe Călin Popescu Tăriceanu vorbindu-ne de economia României care crește într-o veselie, așa că nici o motivație pentru a discuta despre plafonări de salarii și pensii. Românii o duc perfect și asta trebuie să se vadă in nivelul de trai. Parcă trăim în Ziua Cârtiței, un film în care acțiunea este următoarea: Toată lumea dintr-un orășel american se trezea zilnic repetând iar și iar, acțiunile din ziua trecută. Cam așa și cu “Calin cinci neveste”, în 2007, ne spunea că economia duduie și ne recomanda să ne cumpărăm proprietăți în Florida. Duduiala asta ne-a costat scump, extrem de scump. Dacă soțul celor cinci neveste, prim ministru în anii dinaintea ultimei crize, ar fi ascultat de cei care-i spuneau că vine furtuna și nu ar fi cheltuit într-o veselie toate rezervele pe pomeni electorale si îmbogățirea prietenilor și cunoscuților din politică, viața noastră ar fi fost alta, da el Batman-Batman si ne-am revenit abia în 2013, când am avut același PIB ca în 2008.

Nea Căline, nu știu dacă la cursurile de manechin ale Zinei Dumitrescu, ai aflat ceva despre economie. Nu cred că ți-a spus nimic despre crize, sau poate doar despre crizele matrimoniale. În momentul în care specialiști în economie din vest și din est ne transmit mesajul clar: ”O nouă criza economică bate la ușă”, repetând obsesiv un singur cuvânt: Prudență. Știu că este greu când ți-ai croit cariera politică pe gulgute, pe minciunele vinovate sau mai puțin vinovate, pe vândut gogoși simple sau cu glazură. Am vești triste pentru domnul Călin și “adevărații liberali” pe care-i reprezintă. Și nu mă voi referi la inegalabilul ministru al justiției susținut de către liberalii prietenoși cu PSD. Țărișoara noastră se îndreaptă cu mare viteză și inconștiență drept în gard datorită celor două genii ale managementului de țară, Daddy și Călin.

Cu un buget pe 2018 bazat în special pe creșteri de salarii ale bugetarilor și pensii, fără bani pentru investiții (nu-mi spuneți că 4,5% din PIB este o suma pentru o țară fără autostrăzi și cu peste 60% dintre gospodării cu buda în fundul curții), cu visuri în loc de realități, cu împrumuturi uriașe pentru a susține un program de guvernare “parcă făcut sub influența etnobotanicelor”. Hai să vedem niște cifre: Imobiliarele au o scădere de aproximativ 30%. Să fie bine, decideți voi. Prețul combustibilului a crescut cu… mi-e și frică să calculez. Chiar și prețul cartofilor a crescut cu 30% Nu atras decât mărunțiș din fondurile europene care ne-au fost destinate. Mai grav este că și la capitolul proiecte suntem “nema” adică aproape nimic. Noi căutăm bani de investiții la Arabi, parcă ăia mizează pe cai morți. Veorica nu a aflat că ei au inventat rasa “pur sânge Arab”. Lemnul de foc cu care ar trebui să se încălzească la iarnă majoritatea românilor, vor costa peste 600 lei/mc, dar mulți nu le vor găsi nici la acest preț. Datoria externă se apropie de 100 miliarde Euro (un mizilic), doar anul acesta am plătit 3,5 miliarde de Euro pe dobânzi.

Am proiectat un buget pe o creștere economică de 5,1%, dar “ghinion” tocmai am aflat că această cifră a fost revizuită la 4%. Ce ne facem nea Călin, că noi am scris un buget în care să încapă ceva pomeni (salarii, pensii, pensii speciale, pomeni), (fără multe investiții că nu mai încap și alea) și acum trebuie să căutăm vreo 44 de miliarde de lei (9,5 miliarde de Euro) un mizilic iar a dracu bancheri sunt tot mai scump și strânși la pungă. Să nu-mi spui că-i vom încasa de la lăutarii și fotografii de nunți, că nu te cred. Avem 1,4 milioane de bugetari, cu o creștere a salariilor acestora de 76% doar în ultimii ani. E bine că au crescut salariile, rău este că nu avem de unde să le mai plătim pe viitor. Suntem singura țară din lume care-și plătește bugetarii mai bine decât angajații din mediul privat. Diferența nu este de 2-3 lei, ar fi bine, este de 166 Euro pe medie și asta pe net. Am reușit cu această creștere artificială și abruptă a salariilor să ajutăm alte țări să facă saci de bani, pentru că acest excedent nu s-a întors în economia Românească, s-a dus pe importuri, unde avem un deficit record de peste 12,5 miliarde de Euro. Dacă vrei nea Călin-Liberal adevărat, mai am, din păcate, o mulțime de recorduri negative ale guvernării “social-adevărat liberală”, dar asta adâncește, nu rezolvă problema.

Concluzia este una, trasă de marele Albert Einstein: “Nu e obligatoriu să fii de acord cu mine. Dar ar fi mai rapid aşa.” Și ca să nu zici că sunt arogant, mai am una care ți se potrivește Nea Călin-Adevărat Liberal: “Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.”

Categoria: ANALIZE

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *