Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ce revelație a avut ministrul Sorina Pintea la Spitalul din Bistrița

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Ministrul sănătății Sorina Pintea a declarat astăzi la Bistrița că vizitând Spitalul județean de urgență a a avut o revelație, aceea că sistemul medical românesc are o șansă.

Sorina Pintea, care  a fost prezentă la inaugurarea computer tomografului și a RMN-ului pentru uzul spitalului, dar și la schimbarea completă a sistemelor medicale de la parterul instituției s-a declarat complet surprinsă și uimită de modul în care arată spitalul public din Bistrița: ” Sistemul medical românesc are o șansă pentru că  sunt manageri și președinți de consilii județene care înțeleg ce înseamnă sănătatea și prin urmare fac ceea ce trebuie…” Ministrul a explicat și că Bistrița-Năsăudul se numără printre cele 14 județe care a beneficiat de un computer tomograf (CT) și printre cele 35 care au primit un RMN, prin intermediul unui program finanțat de Banca Mondială.

Două provocări pentru Spitalul Județean

Managerul spitalului, Gabriel Lazany a estimat că cele două echipamente, amplasate fiecare în alte incinte, vor putea fi funcționale la mijlocul lunii decembrie după ce vor fi primte și ultimele licențe de funcționare, inclusiv de la comisia națională pentru activități nucleare. Lazany a vorbit și despre cele două provocări pe care administrația Spitalului de Urgență a trebuit să le facă fațăodată cu vestea primirii celor două echipamente: ” una a fost  găsirea unei soluții de a le amplasa, pentru că Spitalul Județean din Bistrița nu a avut niciodată în dotare astfel de echipamente și a doua provocare a fost găsirea unei soluții pentru a le face funcționale.: organizarea unei linii de gardă care să asigure deservirea acestor echipamente în regim de permanență, în special computerul tomograf.”  Gabriel Lazany a insistat asupra faptului că CT si RMN-ul vor fi folosite pentru nevoile pacienților din spital, iar cam 70-80 % dintre investigați sunt estimate că vor fi utilizate pentru pacienții UPU. ” UPU este primul și ce mai mare utilizator al  acestor investigații medicale ”. Managerul Spitalului Județean spune că existe resurse pentru cam tot ce și-a propus administrația spitalului și că upă realizarea lor se va trece la componenta de întreținere, inclusiv la investiții în cursuri de comunicare pentru personalul Spitalului Județean. ” vom începe acest program de investiții în oameni, în personalul propriu, așa cum am mai anunțat, vom face și vom organiza cursuri de comunicare pentru că personalul trebuie să știe să comunice în primul rând cu pacienții și apoi cu aparținătorii, vom organiza specializări, vom reface toată metodologia de admitere în Spital” sunt următoarele provocări pentru administrația unității spitalicești.

Lazany a mai spus la finalul conferinței de presă că are încredere în sistemul public de sănătate și că nu există nicio scuză  să nu poată fi oferite servicii de calitate: ”Sistemul public este unul puternic, cu potențial și dată fiind posibilitățile de investiții de la CJ și Ministerul Sănătății, nimic nu ne scuză să oferim servicii de calitate”.

Radu Moldovan: în 5 ani în acest spital au intrat 39 milioane de euro

Președintele Consiliului județean, Radu Moldovan a trecut în revistă modul în care s-a ajuns la investiția de astăzi, una asteptată de mai bine de 10 ani: ”Ne-am bucurat foarte mult când am auzit că suntem pe lista spitalelor județene care vor beneficia de RMN și computer tomograf, iar noi am asigurat resursele pentru amenajarea lor și la inițiativa managerului general Gabriel Lazany am luat decizia de a reamenaja complet circuitele, dar și pentru partea a doua, care e in zona semnarii Contractului de finantare. Investitia de reabilitarea fonduri integrale 32 miliarde lei vechi si aparatura. Ati vazut ca e schimbată filosofia: centru de recepție general și cu doua cabinete pentru medicii de specialitate care vor trebui sa intervina inainte de internare. Am re-mutat UPU pediatrie. E un proiect care are finantare mixta 1,5 milioane un mixt intre CJ si minister si aici va trebui sa vină și CJ cu 1,3 milioane de euro, o finanțare destul de consistenta. pentru care as vrea sa-i multumesc  doamnei ministru. Sper ca intr-un termen rezonabil sa ne vedem cu doamna ministru aici pentru reabilitarea secției de terapie intensivă. …. In cinci ani si jumătate în acest Spital au intrat 39 milioane de euro” Radu Moldovan a adus în discuție și schimbarea percepției despre  Spitalul din Bistrița: ”Daca o perioada lunga de timp calificativele spitalului județean nu erau foarte fericite  lucrurile s-au schimbat radical în ultima vreme și tot mai multă lume vorbește cu admirație de acest Spital. Managementul administrativ poate fi un model pentru foarte multe spitale gestionate de autoritățile județene.” a mai spus președintele Consiliului Județean.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu