Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Spiritul intreprinzător al bistrițenilor în scădere de la un an la altul

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

În primele 10 luni ale anului locuitorii din Bistrița-Năsăud s-au dovedit mai rezervați în ceea ce privește înființarea de forme juridice de activitate.(PFA, Intreprinderi individuale, srl-uri, etc).

Strict pe statistici spiritul  antreprenorial a scăzut in primele 10 luni ale anului față de aceeași perioada cam cu 12 procente la nivelul județului Adică dacă în 2017 pe primele 10 luni s-au înmatriculat 2272 de persoane juridice, anul acesta numărul total de înmatriculări noi a fost de 1996, potrivit Oficiului Registrul Comerțului.

Dramatic au scăzut înregistrările de PFA, de la 718 în ianuarie -octombrie 2017 la 382 anul acesta. Analiștii economici pun scăderea pe seama legislației fiscale devenită neprietenoasă cu aceste forme de înregistrare juridică. În schimb numărul srl-uri înregistrate anul acesta a crescut ușor de la 1178 la 1222 în 2018.

La nivel național scăderea e de doar 6 procente

Entuziasmul tinerilor antreprenori s-a diminuat cu 9 procente la nivelul mediei naționale în aceste prime 10 luni, însă scăderea diferă major de la un județ la altul. Astfel dacă la nivel de Cluj scăderea înmatriculărilor este asemănătoare cu Bistrița-Năsăud, există județe  cum e Gorjul în care scăderea depășește 25%, dar și Mehedințiul și Harghita cu 20% mai puține persoane juridice înființate.

Programele de tip start-up vor inversa tendința în 2019

Pentru anul viitor se așteaptă o creștere a numărului de înmatriculări, însă nu datorită unor măsuri fiscale prietenoase , ci pentru că activarea proiectelor tip Start-up, începând de la Start Up Nation, programul guvernamental până la proiectele de start-up prin Programul Capital Uman va obliga câștigătorii de proiecte (zeci și chiar sute în fiecare județ) să-și înființeze firme noi în 2019.

Share.

About Author

Lasă un comentariu