Bistrita
21 martie 2019
Predominant însorit
10°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Curg criticile la adresa programului guvernamental ”pun părinții un leu, noi punem jumătate”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Val de critici  după ce Ministerul Finanțelor a anunțat deschiderea Contului Junior, un instrument de economisire dedicat de Guvern tuturor copiilor pe principiul : pun părinții un leu, noi punem jumătate din banii ăștia. Majoritatea criticilor proiectului susțin că este o măsură socialistă, care n-are nicio legătură cu piața și care vinde iluzii pentru a alimenta conturile secătuite ale statului.

Ministerul Finanțelor a deschis deja, la Trezorerie, în primele zile ale anului 2019 așa numitul Cont Junior Centenar, de fapt un imens cont de economisire destinat tuturor copiilor sub 18 ani din România, în care statul ar cotiza anual 600 de lei, dacă pentru fiecare copil părinții depun cel puțin câte 1200 de lei anual.

Deși inițial primul-ministru anunța, la finalul lunii noiembrie deschiderea de conturi de economisire pentru fiecare copil în parte, opțiunea finală a fost un singur cont la Trezoreria sectorului 1 București, în loc de 4-5 milioane  de conturi. Potrivit explicațiilor Minisiterului de Finanțe părinții ar urma să vireze lunar în contul indicat de la Trezorerie cel puțin 100 de lei, statul angajându-se că pentru fiecare 1200 anual va aloca alți 600 de lei. Copilul intră în posesia banilor la care se adaugă sumele virate de stat  și o dobândă fixă de 3% anual, abia la împlinirea a 18 ani, sau în cazuri unor boli grave, nespecificate însă de actele normative.

Critici din toate părțile: inițiativa hrănește doar foamea de bani a Guvernului

Analiștii economici privesc întreaga poveste cu un ochi critic și spun că la mijloc e doar foamea de bani a statului care a găsit o nouă cale de a se împrumut într-un moment delicat financiar, dar și că asemenea scenarii au eșuat în alte ocazii. Cristian Munthiu a reamintit episodul cu banca pentru Locuințe, un fiasco ce a pornit de la aceleasi premise și crede că la origine viziunea e o improvizație socialistă: ”A existat o poveste care s-a numit Banca pentru locuințe, în care tu puneai niste bani într-un cont , iti puneau si ei ceva,. A iesit o mare prosteala, nimeni nu a primit ceva vreodată. O fac (nota red. Guvernul)  ca să facă rost de bani. Au niște găuri uriașe, pe care nu le pot ascunde la infinit” Nu trebuia sa existe asa ceva, trebuia sa incurajezi oamenii sa economisească, nu statul să economisească. Pentru că statul nu face nimic bine, nu gestionează nimic eficient. Aici avem o gândire bolșevică, niste socialisti din astia cu față nouă care cred în poveștile socialismului..niște escroci în același timp. Cu tâmpenii din astea mergem usor usor pe drumul Venezuelei. Dacă eram în afara Uniunii Europene eram ușor-ușor ca în Venezuela”.

Munthiu mai spune și că genul acesta de imprumut arată destul de clar că ceva nu e în regulă cu finanțele țării.:”Nu au nicio legatura cu realitatea. Ei aduc tot felul de teorii egalitariste in care statul are tot si omul nimic. Toata lumea a ajuns la concluzia ca piata e singurul care reglează prețurile. Cred ca intr-o luna sau două o sa iasa la iveala. Ceva nu e in regula cu finanțele țării, o arata multe, inclusiv asta dar și  si ultima miscare cu nuimrea de la ANAF” crede Cristi Munthiu.

Opoziția este și ea extrem de critică la adresa proiectului Cont Junior.Un deputat USR, Lucian Stanciu Viziteu a transmis un comunicat de presă în care folosește acuze extrem de tăioase : ”Guvernul socialist este atât de disperat să atragă bani suplimentari cât mai urgent pentru a-şi putea face bugetul pe 2019 încât a ajuns să viseze şi la banii pe care părinţii îi pun deoparte pentru copiii lor…schema prezentantă de Guvern reprezintă însă o minciună, căci aceştia nu urmăresc în realitate nici politicile de economisire şi nici binele copiilor ci doar să se împrumute cu forţa de la români. Dacă Guvernul ar urmări cu adevărat să susţină politicile de economisire nu ar lega acest proiect de Trezorerie ci ar gândi politici pentru ca părinţii să păstreze banii copiilor în bănci comerciale.”, este punctul de vedere transmis de deputatul USR.

 

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Vor pune bani, doar cei care sunt obligati la plata unor pensii de intretinere , care oricum trebuie sa dea bani celui care are in paza juridica acesti copii din parinti despartitzi legal si ca sa nu-i foloseasca “ma-sa “( de exemplu , va prefera sa-i depuna in conturile astea, ptr ca sa-i poata folosi copilul cand are “voie “” … In rest, nu va asteptati ca “saracimea “sa puna vre-un ban, inafara “smardoilor” cu bani .
    Este un program smecheresc, ptr ca in timp, devalorizarea banilor , inflatia… etc. etc. vor face in asa fel incat atunci cand isi va scoate banii copilul respectiv, puterea lor de cumparare va fi cu sigurantza mai mica, cu toate dobanzile si cele 600 de lei depusi anual. Cine a conceput programul n-a fost “prost “… ( in sensul de avantaj al intereselor publice si nicidecum private individuale ale cuiva anume ) .

Lasă un comentariu