Agenția Naționale a Medicamentului și Dispozitivele Medicale (ANMDM) anunță retragerea de pe piață a unei creme naturiste pe baza de mimoză, smirrnă și propolis vândută sub numele de Aur Derm Crema, după ce agenția austriacă de profil a trimis o notificare despre produsul românesc
ANMDM cere consumatorilor, într-un comunicat de presă postat pe pagina de facebook să nu cumpere această cremă, care urmează să fie retrasă din vânzare și distrusă. Agenția explică faptul că produsul ar conține ingrediente active medicamentoase cu efect specific, deși este înregistrată ca produs cosmetic cu ingrediente exclusiv naturale. Agenția Medicamentului a fost notificată de autoritatea austriacă de profil în privința cremei românești:
”Crema a fost notificata ca si produs cosmetic, cu declararea unor ingrediente naturale, continand in realitate substante active medicamentoase cu efectul terapeutic specific, identificate de autoritatea austriaca de profil, care a emis o alerta in acest sens.Produsul nefiind inregistrat ca si medicament, ANMDM a intreprins toate demersurile care se impuneau in acest caz, in limita de competenta a institutiei” precizează comunicatul Agenției .
”Avand in vedere posibilul impact negativ asupra sanatatii persoanelor carora li se administreaza acest produs, ANMDM atentioneaza pacientii, publicul larg sa nu achizitioneze AUR DERM CREMA CU MIMOZA, SMIRNA SI PROPOLIS, (foto) aflat inca pe piata, pana la finalizarea procedurii de retragere de la comercializare, urmata de distrugerea produsului” avertizează comunicatul.
Pe prospectul cremei cosmetice, vândută mai ales în magazine naturiste scrie că este recomandată și deosebit de eficientă în ” tratarea afecțiunilor dermatologice de orice tip – alergii, pete, ciuperci, acnee, dermatoze, diferite forme de psoriazis, eczeme mixte, arsuri de gradul I și II, pe care le vindecă fără urme” ba chiar și în forme de cancer de piele ușoare. Producătorul recomandă folosirea cremei pe zonele afectate după o pulverizare cu un spray din aceeaiași gamă.
UPDATE: Directorul Direcției Sanitare, Anca Andrițoiu spune că până ieri sesizarea Agenției Naționale a Medicamentelor nu a ajuns in sistemul de alertă internă și că nu poate preciza daca crema respectivă este sau nu vândută în județul Bistrița-Năsăud.” Agenția Națională a Medicamenteleor face probabil controale la producătorul român și urmărește aria de distribuție. Dacă au fost distribuite și în judeș ne vor sesiza” a mai spus șeful DSP BN.
foto copertă: avantaje.ro