Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Stelian Dolha: ”pentru stadionul pe care vreți să-l radeți aveți bani, dar pentru negocierea cumpărării clădirii Colegiului Rebreanu, nu?”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Prim-vicepreședintele PNL Stelian Dolha și-a arătat nemulțumirea față de modul în care ministrul Ecaterina Andronescu a tratat problema reabilitării Colegiului ”Liviu Rebreanu”, iar declarațiile făcute de aceasta privind o așa zisă soluție legală, le-a calificat drept simple baliverne.

Într-o postare pe facebook liberalul spune că aștepta de la un ministru cu atâtea mandate în spate și care a fost dusă să viziteze Colegiul, al cărui corp principal, construit acum 100 de ani  are nevoie disperată de reabilitare, detalii concrete și nu vorbe de complezență: ”Parcă am fi așteptat ceva mai mult de la un ministru al învatamântului la al nu știu câtelea mandat, decat să înșire niște generalități despre reabilitarea blocată a unuia dintre cele mai importante școli din Bistrița-Năsăud, Colegiul Rebreanu. Nici într-un caz să arunce două vorbe prinse din zbor de la vreun însoțitor local despre blocajul de acolo. De la doamna Andronescu nu așteptam cuvinte despre soluții juridice la modul general, ci concret: cum și când”.

Dolha, care a mai atras atenția în câteva rânduri în legătură cu situația critica a corpului principal al colegiului o întreabă pe ministrul Andronescu dacă a văzut și mobilierul în stare jalnică dacă tot a vizitat instituția: Că vorba balivernelor a trecut, finanțarea de la PNDL, via Ministerul Dezvoltării, e blocată de doi ani, dacă mai există, iar corpul principal al Colegiului, nu se simte deloc bine. Apropo, doamna Andonescu dacă ați vizitat Colegiul ați ajuns și prin sălile cu mobilierul care se clatină sub copii? Pentru că eu am fost recent acolo, ca părinte si unii dintre noi vom pune mână de la mână să le achiziționăm într-o clasă de liceu scaune copiilor noștri.
Fostul deputat reclamă și modul în care tratează municipalitatea problema, în condițiile face comisie de negociere pentru un cumpărarea stadionului în ruină doar pentru a-l demola, dar nu a aplicat aceeași rețetă în cazul conservării unei clădiri monument al celei mai imporatnate instituâii de învățământ: ”Nu, doamna Andronescu dumneavoastră trebuia să-l întrebati pe insotitorul dvs viceprimarul acela care pozează în deja-primar (nn. Cristian Nicolae) cum de nu l-a impulsionat pe primarul Crețu să găsească o soluție la uriașa problemă a proprietății. De ce, în loc de donație cu zero lei a uneia dintre cele mai importante clădiri a orașului nu a făcut ofertă serioasă partenerilor din conducerea Bisericii Evanghelice, o ofertă de cumpărare, negociată, așa cum vreți să faceți cu stadionul în paragină. O ofertă eșalonată pe mai mulți ani si care ar fi rezolvat definitiv problema de proprietate a uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ a județului, o clădire simbol a orașului? Acum e târziu probabil pentru asta și o sa ne tot vindeti povesti cu soluții legale până n-o să mai avem ce salva? Pentru stadionul pe care vreți să-l radeți de pe fața pământului aveți bani și faceți comisii de negociere, dar pentru cea mai importantă clădire de învățământ a orașului, nu v-ati obosit sa faceți nici măcar o ofertă? Asta s-ar fi cuvenit să-l intrebati pe viceprimarul-însoțitor. Dar poate îl întrebați pe noul ministru al Dezvoltării. Poate vă dă el un răspuns.”.

Declarațiile prim-vicepresedintelui de la PNL l-au deranjat pe secretarul general de la PSD BN primarul din Lechința, Romeo Florian, care într-un luare de poziție cu greșeli grosolane de ortografie pe pagina politicianului PNL îl întreabă ce a făcut acesta pentru Colegiu, uitând să precizeze că în perioada cu pricina, 2012-2016 , PNL a fost cu excepția unui singur an, partid de opoziție Ce a-ți făcut (sic!),dumneavoastră atunci când erați mare președinte de partid și deputat pentru Colegiul Liviu Rebreanu?

Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat la sfârșitul săptămânii într-o vizită la Bistrița, care a inclus si colegiul că se caută o soluție legală pentru reabilitarea corpului principal al CNLR, fără a da însăvreun detaliu despre aceasta.

Share.

About Author

Lasă un comentariu