Bistrita
26 mai 2019
Senin
14°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Conducerea Tribunalului Bistrița-Năsăud a semnat scrisoarea celor 30 de șefi de instanțe care nu cred în proteste. Ce replică au primit

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Președintele și vicepreședintele Tribunalului Bistrița-Năsăud, Liliana Elisabeta Preda și Ildiko Simionescu au semnat scrisoarea celor 30 de magistrați, șefi de instanțe, dată publicității duminică prin care-și manifestă dezacordul față de protestele din justiția română.

Scrisoarea semnată inclusiv cei doi magistrați din Bistrița-Năsăud cere Consiliului Suprem al Magistraturii să restabilească ” de urgență” cadrul și limitele în care se pot manifesta judecătorii în spațiul public. Cei 30 sunt împotriva protestelor din justiție și remarcă faptul că ultima perioadă de timp ar fi marcată de e ” o evoluție îngrijorătoare și neadecvată cu statutul de magistrat al unor colegi judecători, care aduce grave prejudicii de imagine justiției în ansamblul său”. Scrisoarea celor 30 face referire directă la judecătorul Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj care în opinia acestora coordonează mai multe manifestări , ” erijându-se într-un așa zis-reprezentant al judecătorilor” .

De altfel judecătorului Cristi Danileț, una dintre cele mai sonore voci din rândul magistraților români care militează pentru independența justiției și statul de drept îi este dedicat aproape jumătate din conținutul scrisorii. Acestuia cei 30 de magistrați din 24 de tribunale din România îi solicită să renunțe la acțiunile sale , inclusiv a aceleia de a se pune în fruntea unei delegații de 30 de judecători care au solicitat o întrevedere la Bruxelles cu Franz Timermans , primvicepreședintele Comisiei Europene. Scrisoarea celor 30 a fost prezentată în mai multe publicații , printre care și Hornews.ro care precizează că le-a fost remisă fără semnături holografe.

Replică usturătoare a unei judecătoare de la Curtea de Apel București

Scrisoarea celor 30 de magistrați a avut ecouri diferite printre magistrați. Astfel judecătoarea Amelia Farmathy de la Curtea de Apel București le-a ironizat demersul într-un interviu pentru juridic.ro, în care vorbește inclusiv despre ”recunoștința” pe care ar trebui să o aibă magistrații pentru înființarea structurii speciale de anchetă pe care o denumește un Tribunal popular  de genul celor din anii 50, dar și despre ”lipirea” de scaunul de șef al unor magistrați, care le dă o altă perspectivă:   ” Să vă vorbesc puțin despre ce înseamnă demnitatea în sfera pierdută a căutării /reafirmării reflexelor unor funcții de conducere pe care le-am mai văzut/trăit pe la începutul anilor 2000: să muncești până crăpi sau ieși la pensie, fără să crâcnești, să te simți ”asigurat” că gândește altul pentru tine – eventual unii care îți vor susura în ureche inepții de genul cât de recunoscător trebuie să te simți că o structură specială de anchetă (pe când un Tribunal Popular 20-20, că, dacă s-a putut în anii 50, de ce nu s-ar putea imagina unul și în viitorul apropiat) a fost special creat să te investigheze, pardon, să te protejeze -, să te arăți amabil sau, mai bine, să lipsești naibii, de la ”fastuozitățile” de bilanț, unde se ivesc doamnele justiției (uneori și domnii), care o să va spună, pe un ton important, cât de bineați muncit, evident sub atenta coordonare a unora dintre cei care s-au regăsit pe lista scurtă a… sferelor despre care vă vorbeam, să nu reacționezi, ci să fii, instinctiv, proactiv doar atunci când ți se sugerează sau chiar cere, într-un cuvânt să te lipești de scaunul tău ”umil ” de jude, căci din jilțul dă șăf se vede perspectiva, pardon, demnitatea mai bine” a mai spus magistratul de la Curtea de Apel București.

În Bistrița-Năsăud singura instanță care s-a alăturat protestelor magistraților a fost cea de la Beclean. Judecătorii beclenari și-au  suspendat parțial, în urma cu două săptămâni activitatea din instanță în semn de protest față de modul în care a fost adoptată ordonanța 7.

 

Share.

About Author

Un comentariu

  1. bistritean în

    Sa va fie rusine tovaraese de la Tribunalul b-ta ca sunteti de partea lui pesdragnea si Gargamel ministrul vostru obedient. Intre timp noi urlam in strada pt. sustinerea voastra si Statul de Drept. HOOOO Tribunal comunist !

Lasă un comentariu