Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Patru case din Unirea sunt fără utilități după un accident provocat de un șofer de 18 ani, Ce spun cei de la DELGAZ și Electrica

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un șofer de 18 ani a reușit să lase fără gaze și electricitate patru case din Unirea, după ce a intrat cu o  mașină împrumutată de la un alt amic de aceeași vârstă în conducta de gaz și apoi a ricoșat în stâlpul de curent.

Accidentul s-a produs înainte de miezul nopții pe Calea Moldovei, la intrare în Unirea. Șoferul de 18 ani, însoțit de prietenul de 17 ani conducea cu viteză spre ieșirea din Bistrița, când, potrivit polițiștilor, pe fondul carosabilului umed și mai ales a lipsei de experiență la volan, mașina sa  a derapat într-un sens giratoriu și a intrat în conducta de gaz care alimenta locuințele din zonă. De acolo mașina a ricoșat într-un stâlp de electricitate pe care l-a doborât și apoi a lovit o mașină parcată.

Dezastrul provocat de puștiul neexperimentat nu a fost rezolvat nici până la această oră. Echipe de la Delgaz Grid și Electrica intervin pentru a restabili alimentarea. Patru case au rămas fără electricitate, potrivit celor de la Electrica și trei fără gaze toată noaptea și toată dimineața. ”Așteptăm să termine cei de la Delgaz, ca să poată interveni apoi și echipele noastre. Din păcate, ne confruntăm relativ des cu asemenea situații: șoferi care lovesc stâlpii de electricitate și provoacă pagube. Și printre ei sunt foarte mulți sunt șoferi neexperimentați”. a explicat pentru Bistrița Express Alexandru Roman, directorul Electrica Bistrița.

Delgaz Grid, furnizorul de gaze naturale a transmis prin birou de presă că echipele sale au intervenit aseară pentru măsurile de siguranță, adică sistarea alimentării cu gaz și că ar fi afectate de măsură trei familii. Potrivit precizărilor furnizorilor de gaz la această oră echipele lucrează la repararea avariilor branşamentului de gaze naturale.

Share.

About Author

Lasă un comentariu