Furnizorul principal de gaze naturale din Bistrița-Năsăud, Delgaz Grid fostul E-ON Gaz) anunță că va sista serviciul de distribuţie a gazelor naturale joi , 2 mai, în patru localități din județ.
Este vorba de Milaş, Orosfaia, Comlod şi Hirean, localități în care Compania Delgaz Grid are programate lucrări specifice la sistemul de distribuţie. Locuitorii vor rămâne fără gaze naturale joi, 2 mai, începând cu ora 8.00 informează un comunicat de presă al companiei.
”Serviciului de distribuţie a gazelor naturale va fi reluat, în toate localităţile, cel mai probabil în jurul orei 20.00” anunță Delgaz Grid.
Compania le cere consumatorilor din cele patru localități vizate să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
”În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928” precizează Delgaz Grid.
sursa foto : Viva.fm