Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Deputatul Robert Sighiartău în campanie electorală la Londra

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Parlamentarul PNL de Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău are timp de două zile întâlniri la Londra cu grupuri de români din capitala britanică în cadrul unui turneu electoral care vizează comunitățile de români de diaspora.
Sighiartău care este șeful de campanie electorală petru europarlamentare a PNL participă la întâlnirile de la Londra alături de numărul 1 de pe lista partidului, fostul realizator TV Rareș Bogdan.

Întâlnirile de la Londra din cadrul unui turneu de două zile, 3 și 4 mai au inclus până acum-potrivit postărilor de pe pagina de facebook a deputatului – discuțiicu reprezentanții Studenților Români din Străinătate, dar și o vizită în fabrica unui angajator român cu 100 de lucrători, mare parte de naționalitate română.

Despre întâlnirile cu studenții români Sighiartău a notat: ”M-am întâlnit la Londra cu reprezentanții Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS) – studenți și absolvenți ai unor prestigioase Universități precum Oxford, King’s College, London School of Economics, UCL. Minți tinere, oameni frumoși și bogați intelectual. A fost o bucurie și o onoare să mă întâlnesc cu ei”.

 

Despre vizita în fabrica românului un bucovinean cu o afacere de 8 milioane de lire sterline, deputatul bistrițean a scris: ”Știu că aici este o parte din bogăția României exportată, mă refer la românii noștri. Unul dintre ei este Petru Moțac, un bucovinean care are o afacere de 8 milioane de lire sterline și 100 de angajați: companie de construcții, depozit de materiale, tâmplărie. Românii ca el sunt oamenii care îmbogățesc Europa prin munca lor. Ce bine ar fi dacă am putea păstra această bogăție acasă” .

Share.

About Author

Lasă un comentariu