Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Numărul 2 de pe lista USR-PLUS anunț în premieră la Bistrița despre grupul europarlamentar pe care-l va fonda Alianța 2020

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Deputatul Cristian Ghinea, numărul 2 pe lista pentru europarlamentare a Alianței 2020 USR-PLUS a anunțat în premieră la Bistrița că cele două partide ale alianței ar putea deveni membri fondatori ai unui nou grup în Parlamentul European. Propunerea, care urmează să fie supusă votului la Consiliul Național al USR de duminică, 5 mai de la Cluj ar fi fost negociată cu liderii ALDE Europa și partidul președintelui francez Emanuel Macron, ”En Marche”.

Potrivit vicepreședintelui USR Cristian Ghinea noul grup european la care vor adera o mare parte din partidele care alcătuiesc grupul european ALDE nu va accepta și viitorii europarlamentari ai partidului lui lui Călin Popescu Tăriceanu, în timp ce partidul european ALDE este pe punctul să excludă ALDE-le românesc din rândurile sale.

”Am spus la precedenta venire la Bistrița că ALDE România va fi dat afară din ALDE Europa. Domnul Tăriceanu, care și el era atunci la Bistrița s-a făcut foc și pară și a spus că mint …am generat amândoi știri naționale de la Bistrița, dacă țineți minte. Ei bine n-am mințit, iată că s-a dovedit: în acest moment ALDE România, domnul Tăriceanu au fost invitați, nu foarte respectuos, să iasă afară, deci nu vor mai fi afiliați în viitorul Parlament European a mai spus Ghinea.

Despre aderarea la noul grup european, pentru  care conducerea USR speră să primească verde în conferința națională de la Cluj, numărul 2 de pe lista USR a spus: ” va fi un grup menit să salveze Uniunea Europeană, un grup menit să se lupte cu aceste curente izolaționiste, care vor să rupă unitatea Uniunii Europene.” Ghinea a mai spus și că a vrut să facă precizarea în premieră la Bistrița pentru că tot aici în urmă cu câteva luni a avut un schimb de replici, prin intermediul presei, cu Călin Popescu Tăriceau: ”Am vrut să fac această mențiune tot la Bistrița, aici unde am dat anunțul că ALDE va fi exclus si a început războiul declarațiilor între mine și Tăriceanu, pe care l-am câștigat, pentru că s-a dovedit că aveam dreptate.”

Cristian Ghinea a mai spus și că are informații certe că ALDE România nu doar că nu va fi invitat sa adere la noul grup european dar și că este convins că rezoluția de excludere  din partidul european cu același nume  va fi votată de ALDE Europa în iunie, după europarlamentare.: ” Deci în iunie vor fi dați afară și din partid, iar la sfârșitul lui mai nu vor mai fi afiliați nici la grupul europarlamentar”

Guy Verhofstadt a anunțat înființarea noului grup sâmbătă seara

La câteva ore după declarațiile numărului 2 de pe lista Alianței USR-PLUS, liderul grupului ALDE din Parlamentul European,  Guy Verhofstadt, a anunțat intenția de înființare a noului grup.  Verhofstadt citat  de site-ul Politico.eu. a declarat: ”
„Intenţionăm să creăm un nou grup, un grup global, un grup de centru pro-european, împreună cu Emmanuel Macron”, a declarat Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, în cursul unei dezbateri electorale.

Sâmbătă la Bistrița șapte din candidații USR pentru europarlamentare au participat la întâlniri cu membrii de partid și cu alegătorii, într-o acțiune de campanie electorală în avanpremiera primului miting electoral al USR, organizat duminică, 5 mai la Cluj. Printre candidații prezenți sâmbătă la Bistrița s-au numărat alături de numărul 2 de pe lista Alianței, Cristian Ghinea și Clotilde Armand ( poziția a 4-a pe liste) Camelia Crișan, profesor universitar la SNSPA, o bistrițeancă stabilită în București, deputatul Cristina Iurișniți, Radu  Mihaiu, candidat , fost secretar de stat în Guvernul Cioloș, Andreea Cristian și george Țăranu, profesor universitar la Iași, alături de Cristina Prună, liderul grupului parlamentar USR din Camera Deputaților.

Share.

About Author

Lasă un comentariu