Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Radu Moldovan: n-am fost consultat în privința candidaturii lui Liviu Dragnea la prezidențiale

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Anunțul lui Liviu Dragnea că-și  va face publică intenția de a candida  la președinția României  din partea PSD duminică, imediat după alegerile europarlamentare a fost primit cu surprindere în teritoriu și chiar cu răceală.

Președintele PSD Bistrița-Năsăud Radu Moldovan a spus astăzi  într-o conferință de presă organizată la Consiliul Județean că nu știe nimic de această candidatură la alegerile prezidențiale și că nu a fost consultat, dar că se va uita cu mare interes la TV când se va face anunțul : ” O sa va dau un raspuns politic. Nu ştiu, nu am fost consultat, nu m-a întrebat nimeni nimic… Mă voi uita şi eu cu foarte mare interes şi atenţie la televizor”, a spus Moldovan la întrebările unui jurnalist care a dorit să știe daca liderul bistrițean a fost consultat sau știe ceva de anunț.

Întrebat de același jurnalist dacă un astfel de anunţ poate fi făcut fără consultarea liderilor din teritoriu, Radu Moldovan a spus  că răspunsul îl poate da doar Liviu Dragnea: ..„Asta aţi putea să îl întrebaţi pe domnul Dragnea, nu pe mine, pentru că nu sunt purtătorul de cuvânt nici al PSD, nici al domnului Dragnea”, a fost răspunsul președintelui PSD Bistriţa-Năsăud.

Jurnalistul în cauză a continuat întrebările: ”De obicei asa se fac anunturile în PSD ?Nu raspund provocarilor” a replicat Radu Moldovan, care a răspuns toutși atunci când a fost întrebat dacă e prima dată cand s-au luat decizii în PSD fără consultare: ” Din păcate, s-a intamplat sa nu fiu consultat: .Cred ca da. S-au mai întamplat ca presedintii PSD sa ia decizii fără să mă consulte”. La întrebarea dacă alți lideri, din teritoriu au fost consultați, Radu Moldovan a răspuns : ”nu știu, nu m-am apucat să întreb. Eu mă ocup ziua de drumuri și seara, după program,  fac campanie electorală”

Radu Moldovan n-a dorit să vorbească despre candidatura șefului său de partid, și nici dacă e de acord cu aceasta : „Este prematur să mă pronunţ”. Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud a spus însă-tot la insistențele jurnaliștilor că în urmă cu 5 ani, atunci când Victor Ponta a candidat din partea PSD la alegerile prezidențiale a fost consultat și că atunci i-a recomandat lui Victor Ponta să nu candideze pentru că nu ar fi fost prielnic contextul, însă că Ponta a ascultat alte sfaturi.

Liviu Dragnea a declarat marți într-un interviu  că va anunța duminică seară, imediat după alegeri, dacă va candida la la alegerile prezidențiale din această toamnă. Anunțul acestuia va fi făcut într-un context cel puțin ciudat: imediat după aflarea exit-pollurilor din 26 mai și cu o zi înainte de sentința finală din procesul  angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, proces în care prima instanță l-a condamnat deja la 3 ani și 6 luni cu executare.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu