Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ședință cu scantei între liderii PSD ieri la Neptun. Ce i-ar fi cerut Radu Moldovan premierului

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Ședința informală de la Neptun a liderilor PSD, convocată de Viorica Dăncilă înaintea congresului partidului din 29 iunie, nu ar fi decurs tocmai lin, relatează presa centrală.

Premierul i-a anunțat oficial pe liderii partidului că-i susține pe bistrițeanul Daniel Suciu, actualul ministru al Dezvoltării  pentru a doua funcție din partid, cea de președinte executiv, respectiv pe Marius Dunca, fostul ministru al Tineretului pentru cea de secretar general,  aceasta în pofida faptului că în cursă primelor două funcții și-au anunțat intrarea Codrin Ștefănescu, Felix Stroe sau primarul sectorului 5 , Daniel Florea, Ecaterina Andronescu sau Titus Corlățean, relatează Hotnews.

Unde-s banii  pentru administrații?

Dincolo de discuțiile legate de funcții și de reproșurile venite de la garda veche din PSD că nu sunt promovați lideri vechi în noile funcții, de președinte executiv, respectiv secretar general, după anunțul Vioricăi Dăncilă că vrea tineri în prima linie, nemulțumirile ar fi vizat și lipsa banilor în administrația locală și faptul că Guvernul nu și-a ținut promisiunea față de primari făcută la rectificare, dar și probleme legate de banii din PNDL.  Surse din interiorul PSD au relatat pentru  Hotnews că la acest capitol unul dintre cei mai vocali ar fi fost Radu Moldovan, liderul de la Bistrița care i-ar fi reproșat Vioricăi Dăncilă că situația este dezastruoasă pentru primari și că aceștia așteaptă încă banii promiși la rectificare. Tot Hotnews relatează că Viorica Dăncilă ar fi promis că situația se va rezolva. Interesant este că Radu Moldovan nu i-a făcut public aceeași cerere și fostului lui consilier parlamentar, actualmente vicepremier al României și deținător al portofoliului Dezvoltării Regionale. Despre Suciu însă, Radu Moldovan a scris pe facebook, în ultima sa postare că este alături de el și-l susține pentru candidatura de președinte executiv, ba chiar a mulțumit tuturor celor care, pe pagina lui oficială îl felicitau pe Daniel Suciu.

 

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Raducu nu stie altceva decat să stea cu mana intinsă si să ceară bani intruna. El nu nu-i in stare sa facă o analiză lucidă si sa vadă de ce nu ajung banii pentru adminnistratie. O asemenea analiză ar arăta că este imperios necesară optimizarea structurii de personal, deoarece in prezent există prea multi tăietori de frunze la câini in administratia locală. Din păcate situatia este generală inclusiv si la Primaria Bistrita . Prin 2017, publicatia „Profit.ro”, semnala faptul că Primăria capitalei are în subordine mai multe persoane decât Primăria Berlin. Dacă Primaria din București are 850 de angajați în aparatul primarului cu o populație a capitalei de 1,88 milioane de locuitori, cea din Berlin nu depășește 300, deși în Berlin numărul locuitorilor este de 3,46 milioane , depășind cu mult pe cea a bucureștenilor.
    Revenind la Bistrița, dupa unele surse, numai aparatul primarului are în componență 273 de angajați. În ceea ce privește totalul angajaților din structurile aflate în subordinea primăriei (toate direcțiile, inclusiv asistenții sociali), aceștia sunt în număr de 895, desi Bistrița are undeva între 70 și 80 de mii de locuitori. Așadar, este loc de mai bine!

Răspunde lui paul Renunță