Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Probele Bacalaureatului 2019 s-au încheiat. Subiectele uneia dintre probe a generat o petiție națională

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Absolvenții anului 2019 au scăpat de examenele sesiunii de vară ale Bacalaureatului cu ultima probă desfășurată joi, proba la alegere a profilului. Pentru unii a fost al treilea examen scris din această săptămână, pentru alții ( cei de la profilul de limbă maghiară sau germană) a fost al patrulea scris.
Spre deosebire de alte probe scrise care au însemnat eliminarea pentru patru concurenți din Bistrița-Năsăud pentru tentativă de fraudă, proba de joi s-a derulat fără incidente, cu 1910 candidați care au susținut-o, informează Inspectoratul Școlar Județean.

Rezultatele vor fi afișate în 8  iulie, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi.

Matematica cu controverse. Subiecte la profilul tehnologic mai grele decat la Mate-Info

Subiectele la matematică pentru profilul tehnologic, considerate excesiv de grele au iscat mari controverse și au generat chiar și o petiție pe un site internațional de petiții. Elevi și părinți cer Minisiterului educației să acorde punctaj din oficiu de 20 de puncte pentru un subiect la matematică pentru filiera tehnologică, considerat exagerat de dificil inclusiv de profesori. In contrapartidă la profilul Mate-Info același subiect ar fi fost exagerat de ușor.

Pe Avvaz, un site global de petiții a fost generată miercuri seara o petiție inițiată de o elevă, care cere punctaj din oficiu pentru două subpuncte de la examenul de matematică, profilul tehnologic.   Petiția care a făcut rapid peste 50 de mii de semnături și care e intitulată  „20 de puncte din oficiu la Bac M2” își propune să ajungă la 75000 de semnături.

Pe de altă parte profesorii  consultați de Bistrița Express spun că deși au fost relativ dificile, cele două subpuncte nu erau de nerezolvat pentru un elev nepregătit  și că în economia lucrării nu contau extrem de mult: ” cei care nu le-au putut rezolvau dar rezolvau restul, puteau obține nota 9 fără probleme. E exagerat să spui că subiectul în cauză ar putea face diferența dintre cei care trec de Bacalaureat și cei care sunt respinși” a explicat pentru Bistrița Express un profesor de matematică.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu